OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mai multe străzi din municipiul Iași, supuse reabilitării și modernizării

În această săptămână, Primăria a demarat procedura de achiziții de lucrări pentru reabilitarea unui nou ”pachet” de străzi din municipiu, care au făcut obiectul unei dezbateri publice în vară, care a vizat Planul de Mobilitate Urbană al Municipiului Iași și Strategia de Dezvoltare a Municipiului Iași în perioada 2015-2030. Este vorba despre Șos. Bârnova, str. Smârdan, Bulevardul Primăverii, str. I.C. Constantineanu, str. Petre Vanca, str. Moșu și str. Ogorului. Valoarea estimată a lucrărilor este de circa 15 milioane de lei. ”Documentația de achiziție este dată deja spre publicare și urmează să fie dusă la buns fârșit de către Biroul de specialitate din cadrul municipalității”, a anunțat, vineri, primarul Mihai Chirica.  Indicatorii tehnico-economici privind reabilitarea acestor străzi au fost aprobați de plenul Consiliului Local Municipal în luna iulie a acestui an. În primăvară, Primăria a demarat un amplu program de reabilitare și modernizare a străzilor și trotuarelor din municipiu, printre arterele incluse în acest proiect numărându-se str. Viticultorilor (Copou), Aleea Tudor Neculai, str. Gloria (Nicolina), str. Timpului, str. Podoleanu (Moara de Vânt), str. Strugurilor, aleea Strugurilor, fundac Strugurilor, str. Poienilor, Șodeaua Iași – Voinești (Galata), str. Semănătorului și str. Alba Iulia (Crucea Roșie). (E.M.)