Suedia va continua să sprijine Republica Moldova în parcursul european, încurajînd continuarea implementării reformelor din agenda europeană. Declarația a fost făcută de Președintele Parlamentului Suediei, Urban Ahlin, la întrevederea cu Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.
”Este o plăcere să revin în Republica Moldova și să văd progresele pe care le face țara în procesul de modernizare. Suedia este un important donator pentru Republica Moldova și nu pentru că Suedia e o țară bogată, ci pentru că noi credem cu tărie că Republica Moldova poate prospera și are potențial de dezvoltare”, a declarat Urban Ahlin.
Andrian Candu a exprimat mulțumiri autorităților sudeze pentru sprijinul financiar și asistența tehnică oferită Republicii Moldova de-a lungul anilor.
”Suedia este un partener important în promovarea şi implementarea obiectivelor de integrare europeană a Republicii Moldova și unul dintre principalii donatori ai țării noastre, care ne acordă asistenţă şi implementează proiecte în cele mai diverse domenii. Suedia este pentru noi și un model foarte bun de dezvoltare, atît la nivel de toleranţă politică, dezvoltare economică, inovaţie, energie regenerabilă, cu programe sociale bune destinate populaţiei”, a precizat Președintele Parlamentului.
În cadrul discuțiilor, Speakerul s-a referit la prioritățile stabilite pentru sesiunea de toamnă a Parlamentului, inclusiv semnarea unui nou program de țară cu FMI și reluarea finanțărilor externe pentru Republica Moldova, consolidarea sectorului energetic al țării prin interconectarea la rețelele europene de gaze și electricitate, transparența sectorului financiar-bancar, crearea unor condiții mai atractive pentru mediul de afaceri și cel investițional. Totodată, Andrian Candu a menționat că Parlamentul și Guvernul monitorizează implementarea angajamentelor asumate faţă de partenerii externi, care se conțin în Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare, iar în prezent este în proces de elaborare un plan de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere pentru următorii ani.
Oficialii au făcut un schimb de opinii despre situația politică din Republica Moldova, evoluțiile dialogului cu UTA Găgăuzia și regiunea transnistreană, recuperarea încrederii cetățenilor de către autorități și implicarea mai activă a societății civile în procesul decizional, inclusiv la nivel parlamentar.
”Republica Moldova are nevoie de mai puține mesaje cu tentă geopolitică și discuții despre identitate, dar de mai multe acțiuni și proiecte concrete pentru dezvoltarea economică a țării. Prin astfel de proiecte, sperăm să recuperăm o parte din încrederea cetățenilor, pierdută ca rezultat al fraudei bancare, care, la rîndul ei, trebuie investigată pe deplin și curățat definitiv sistemul financiar-bancar, astfel încît oamenii să simtă cu adevărat că lucrurile se schimbă în țară. Trebuie să consolidăm societatea în jurul unor proiecte naționale, menite să dezvolte Republica Moldova”, a spus Speakerul.
La rîndul său, Urban Ahlin a reiterat susținerea Suediei pentru modernizarea Republicii Moldova, precizînd că Suedia va continua să sprijine țara noastră în creșterea nivelului de trai pentru cetățenii moldoveni.
”Guvernul suedez, împreună cu Guvernul polonez, a iniţiat Parteneriatul Estic pentru a contribui la dezvoltarea țărilor din regiune, pentru a îmbunătăţi standardele de viaţă și pentru ca aceste ţări să fie pregătite de a colabora cu UE, să poată să-şi consolideze instituţiile de drept, pentru a putea deveni mai puternice”, a declarat Președintele Parlamentului Suediei.
Andrian Candu și Urban Ahlin au discutat și despre susținerea oferită de Suedia în consolidarea democrației parlamentare. În perioada 2016-2018, va fi implementat un nou program de asistență tehnică, pentru dezvoltarea instituțională a Parlamentului Republicii Moldova, în valoare totală de aproximativ 4,5 mln de dolari SUA, finanțat de Guvernul Suediei și implementat cu susținerea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova. Obiectivele proiectului sînt de a oferi sprijin Parlamentului în implementarea Acordului de Asociere și a Agendei de Asociere, creșterea transparenței instituției, consolidarea capacităților instituționale pentru îmbunătățirea funcției legislative, a funcției de control parlamentar şi a celei de reprezentare a Parlamentului.
După întrevederea cu Speakerul Andrian Candu, Președintele Parlamentului Suediei a vizitat sala de ședințe și a semnat în Cartea de onoare a Parlamentului.
Președintele Parlamentului Suediei, Urban Ahlin efectuează o vizită în Republica Moldova, în perioada 8-10 octombrie 2016, fiind însoțit de o delegație formată din deputați care reprezintă diferite grupuri politice în Parlamentul Suediei.