Volum bilingv de poezie, lansat la Muzeul Unirii din Iași

Duminică, 9 octombrie, de la ora 11.30, Muzeul Unirii din Iași găzduiește lansarea volumului de poezie bilingv româno-italian, “Metamorfoză/ Metamorfosi, autor Marioara Vişan, traducerea Mihaela Talabà, editat sub egida Asociaţiei “Universul Prieteniei” Iaşi, prezentat de prof.univ dr. Mihai Păstrăguş. Vor fi prezenţi scriitorii Liviu Apetroaie, Mihai Batog Bujeniţă, Paul Gorban, Emilian Marcu şi Horia Zilieru (membrii USR). La eveniment vor participa, de asemenea, membrii asociaţiilor “Universul Prieteniei” şi “Păstorel” din Iaşi, precum şi publicul ieşean iubitor de frumos. Actriţa Ina Paladi va susţine un recital de poezie din volumul lansat, iar soprana Diana Bucur-prim solistă la Opera Națională Română Iaşi, acompaniată la pian de Ionela Butu, vor completa programul artistic. Moderator: Rodica Rodean, preşedinte Asociaţia “Universul Prieteniei” Iaşi. Marioara Vişan, creator de bijuterii brodate, va prezenta colecţia “Metamorfoze”. Organizatori ai evenimentului: Asociaţia “Universul Prieteniei” Iaşi şi Complexul Muzeal Naţional “Moldova” Iaşi – Muzeul Unirii. Potrivit organizatorilor, volumul urmează să fie lansat şi în Italia, la Torino, în data de 22 octombrie, şi la Ivrea, în data de 23 octombrie 2016.  “Marioara Vişan are satisfacţia de fi creat  un volum de versuri, generos prin diversitatea tematică, optimist prin  viziunea sa morală, metafizic prin felul de construcţie, liric prin vibraţia afectivă”, a declarat criticul literar Mihai Păstrăguș. (E.M.)