Concert rock’n roll, organizat în cadrul campaniei ”Viitorul Implică Studenții”

Asociația Studenților Francofoni din Iași (ASFI), Asociația ”Societatea pentru Psihologie” Iași (ASPP), Asociația Studenților la Drept a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași (ASD), Liga Studenților Economiști Iași (LSE), Societatea Studenților Farmaciști Iași (SSFI), membre ale Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), organizează un concert rock’n roll, susținut de trupa Sonatic, în cadrul campaniei ”Viitorul Implică Studenții” (V. I. S.). Concertul va avea loc în fața Corpului B al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași miercuri, 12 octombrie, începând cu ora 19.00. Campania ”Viitorul Implică Studenții” (V. I. S.) reprezintă un demers al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), susținut de către organizațiile membre din Iași,  prin care se dorește responsabilizarea atitudinii clasei politice din România față de educație, precum și mobilizarea studenților din România pentru a se implica activ din punct de vedere civic. ”Ne dorim o Românie mai puternică, mai performantă, mai cinstită, mai educată, și suntem dispuși să luptăm pentru acest ideal. Este timpul ca politicienii și partidele politice să facă o prioritate națională din educație în viitoarele programe de guvernare”, declară Lucian Mușat, președintele Ligii Studenților Economiști Iași. Pe 3 octombrie 2016, ANOSR a lansat o serie de 15 obiective ale studenților pentru un sistem de învățământ superior performant și de calitate, pe care le propune tuturor candidaților la alegerile parlamentare din această toată și tuturor partidelor politice pentru a și le asuma în programele lor și pentru a le duce la îndeplinire după ce vor fi aleși. Sonatic, proiect muzical cu bazele în Timişoara, a pornit la drum în 2006 ca un proiect strict acustic. Colaborarea dintre oameni foarte diferiți între ei din punct de vedere al personalității, dar cu un punct comun, respectiv plăcerea de a explora lumea prin muzică, a condus la sound­ul actual al trupei. Acțiunea se va încheia cu un recital al trupei Sonatic în Times Pub(str. Codrescu nr. 6), miercuri, 12 octombrie de la ora 22.30. (E.M.)