Circa douăzeci de partizani ai candidatului republican pentru alegerile prezidențiale din SUA, Donald Trump, manifestau luni în fața sediului CNN din Los Angeles și erau întâmpinați cu o oarecare animozitate în acest oraș foarte democrat, relatează AFP.
”Media nu spun adevărul, nu vorbesc despre stânga, Hillary, nu există decât Bill O’Reilly (unul dintre prezentatorii vedetă, foarte conservator, al canalului Fox News) care spune adevărul”, afirma un protestatar, Bill (75 de ani), pensionar, care a refuzat să-și dea numele de familie de teama unor ”represalii”. În opinia sa, SUA sunt ”foarte divizate” în prezent și retorica lui Trump, care a făcut declarații degradante despre femei și discriminatorii împotriva musulmanilor și a hispanicilor, a putut contribui la aceasta.
”Reagan (fostul președinte Ronald Reagan) a scăzut impozitele, apoi Bill Clinton a continuat să trimită toate locurile de muncă în China”, a continuat pensionarul, în sunete de claxoane, insulte ale automobiliștilor sau ale pietonilor din oraș.
Alături de el, o manifestantă afroamericană care ținea o pancartă pe care scria ”Negrii pentru Trump” a fost interpelată de către un trecător de culoare cu cuvintele ”Cine te-a plătit ca să faci asta?”, în timp ce o femeie latinoamericană era cât pe ce să fie atinsă de scuipatul unui alt trecător, furios pe manifestația respectivă, iar o jucărie a fost aruncată dinspre o mașină.
Elsa Aldeguer, o asistentă în vârstă de 42 de ani, purta o banderolă pe care scria ”Latinoamericanii pentru Trump”. Originară din Salvador, ea spune că a venit ”legal” în SUA în urmă cu 25 de ani și se declară în favoarea propunerii lui Trump privind ridicarea unui zid între SUA și Mexic, una dintre promisiunile sale de campanie cele mai controversate. Ea afirmă că Trump, în pofida declarațiilor sale în care i-a calificat pe imigranții mexicani ”violatori” și ”criminali”, ”mulți hispanici îl susțin pe Trump”. Familia sa a votat mult timp cu democrații, după care s-a orientat către Trump. ”Democrații sunt la putere de mult timp. Avem nevoie de o schimbare”, conchide ea.