În replică la acuzațiile formulate de primarul Mihai Chirica, miercuri, într-o conferință de presă care a avut loc la Palatul Roznovanu, privind controversele legate de amplasamantul viitorului spital regional de urgențe de la Iași, președintele Consiliului de Administrației (CA) al Aeroportului Iași, Marius Bodea a făcut o serie de precizări. Astfel, potrivit unui comunicat semnat de Marius Bodea, Aeroportul Iași nu avizează autorizații de construire, astfel încât toate afirmațiile legate de acest subiect sunt tendențioase. După cum a precizat acesta, avizul tehnic de specialitate pentru construirea unui astfel de obiectiv este obligatoriu și este emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR). Conform Regulamentului (UE) nr. 139/2014 (Anexa III, paragraf ADR.OPS.B.075 – Protectia Aerodromurilor, precum și AMC&GM – Aerodromes – Annex to ED 2014-012-R), Aeroportul Iași și-a îndeplinit datoria și a acționat legal, înaintând factorilor de decizie acte pentru a aduce la cunoștința riscurile ce pot apărea în cazul realizării unei construcții precum Spitalul de Regional de Urgențe într-o zonă de risc operațional aerian. Totodată, și în baza acelorași cerințe, Aeroportul Iași și-a apărat dreptul legitim de a-și proteja desfășurarea eficientă și în siguranță a activității economice care i-a fost încredințată spre administrare. ”Amplasarea unui astfel de obiectiv de importanță regională într-o zonă cu restricții, lângă un aeroport care, prin activitatea sa, generează zgomot foarte mare, este clar o măsură care va crea o dublă problemă: disconfort fonic pentru cei ce beneficiază de serviciile spitalului și, cu siguranță, viitoare restricții de operare pentru Aeroport, întrucât legislația de mediu protejează sănătatea oamenilor în mod primordial, și nu investițiile, chiar dacă acestea sunt multiplicatoare în economie, așa cum este Aeroportul Iași. Administratorul de aerodrom are datoria de a monitoriza continuu zonele de protecție ale Aeroportului și este obligat să facă toate diligențele legale pentru a-i înștiința pe cei în drept asupra riscurilor ce pot apărea, prin construirea în zonele de protecție a Aeroportului a unor obiective civile. Siguranța oamenilor primează întotdeauna chiar și în cazul în care vorbim de cei care folosesc obiectivul în cauză sau sunt pasageri în avion. După momentul de înștiințare, administratorul de aerodrom va fi absolvit de orice obligație și nu va putea răspunde pentru eventuale prejudicii ori evenimente critice produse ca urmare a construirii unui edificiu într-o zonă de risc operațional aerian. Orice decizie adoptată în urma luării la cunostință a elementelor de risc operațional și de altă natură va trebui să fie asumată de cei care iau aceasta decizie. Rog primarul Iașului să aibă decența de a nu își ascunde greșeala de a decide amplasarea hazardată a SRU lângă Aeroport, prin infestarea opiniei publice cu declarații deplasate”, precizează Marius Bodea, președintele C.A. al Aeroportului Internațional Iași. (E.M.)