Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite l-a desemnat joi, oficial, pe fostul premier portughez Antonio Guterres drept succesorul secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, pentru un mandat de 5 ani, informează AFP.
Guterres, 67 de ani, a condus Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați timp de zece ani. A fost desemnat candidat favorit, cu unanimitate de voturi, săptămâna trecută, de către membrii Consiliului de Securitate.
Cei 193 de reprezentanți ai statelor membre în Adunarea Generală a ONU au aprobat recomandarea Consiliului de Securitate.
Guterres va prelua mandatul de secretar general la 1 ianuarie 2017.
Conform AFP, Guterres ar trebui să preia inițiativa în privința crizelor mondiale actuale, precum războiul din Siria sau criza refugiaților, în condițiile unor tensiuni între Statele Unite, Rusia și China.
„Națiunile Unite au acum cel mai bună barieră posibilă împotriva acestei perioade furtunoase: un lider capabil să ofere o direcție și de a reconstrui, un mare profesionist, capabil să reformeze și să inoveze, un umanist dotat cu o adevărată busolă morală”, a declarat înaintea confirmării lui Guterres ambasadorul francez la ONU, François Delattre.
Guterres este așteptat azi să susțină un discurs în fața Adunării Generale, înainte să preia biroul provizoriu situate în apropierea sediului ONU la New York.