24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Începe întrecerea. Dincolo de zgomotul de fond, ce însoțește această perioadă a jocurilor de glezne electorale, se întrezăresc deja contururile viitoarei clase politice, pregătită (sau așa vrea să pară) să-și asume următorii patru ani de conflicte. Chiar dacă nu este cușer să mizăm în continuare pe conflictele scenei politice dâmbovițene, nu putem să ocolim sau să evităm acest deznodământ, care ne implică cu voia sau mai ales fără voia noastră, doar pentru că în reflexele deja ale politicienilor noștri nu s-a abdicat de la formula ”dușmanul politic”, în favoarea ”adversarului politic”. Starea belicoasă a relației dintre putere și opoziție dictează de fapt și comportamentul celor care vor da votul în favoarea cuiva, de regulă în favoarea celorlalți, gândindu-se astfel varianta alternanței la guvernare, protejată cum mai sunt protejate șansele de a ne gândi și de a avea în fizic un nivel de trai mai bun decât l-am avut în mandatul trecut. Acest ”mai bine” ne ține în priză și în învălmășeala creată de aceeași inerție a luptei politice, construită pe aceleași schele necesare demolării și nicidecum construcției în sine. Este mult mai ușor pentru clasa politică să demoleze decât să continue construcția, în momentul în care electoratul decide să acorde o șansă și celor care au fost un timp în opoziție. Astăzi, aparent, putem spune că au intrat pe scena politică actuală actori noi, partide noi, fie că sunt de stânga, de dreapta sau chiar anti-sistem. A devenit un gest prețios acela cu ajutorul căruia se încearcă definirea ideologiei noilor formațiuni politice, care de fapt sunt noi prin haină, prin denumire, dar în interiorul cărora funcționează capetele decapitate ale vechilor conduceri politice ale PDL, PNL, PSD etc. De fapt, ale tuturor partidelor care au vrut să-și schime la conducere generația de politicieni. Este un fel de paradox, mai mult hilar decât credibil, atunci când apar partide noi cu lideri vechi, în timp ce vechile partide sunt conduse de noua generație de lideri. Este ca și cum nepotul ar fi mai învârstă decât bunicul, prezentat ca fiind reprezentantul noii generații de partide politice. (Vezi cazul PMP, cu un Traian Băsescu lider, aflat parcă la vârsta majoratului sau PSRO, cu un Mircea Geoană prezentat a fi ”o mare speranță a stângii moderne dâmbovițene”. Putem vorbi și despre ALDE, în care Călin Popescu Tăriceanu devine liderul adevăratului partid liberal, sau despre Partidul România Unită – bazinul în care pesediștii încearcă să-și albească rufele murdare).
O astfel de ”vopsire a gardului” nu poate să ne aducă mult așteptata schimbare, ea funcționând pentru mediul real sub forma ”aceeași Mărie, cu altă pălărie”.
S-a încercat mai apoi să se ofere o schimbare a schimbării. O altă alternativă, la ceea ce partidele politice au încercat să ne ofere, prin acest joc de hair stylist sau de make-up, ne-a fost servită sub forma unor atitudini anti-sistem, schițate sub formaUniunii Salvați Bucureștiul, diluată mai apoi în Uniunea Salvați România, într-o încercare de a înlocui partidele politice din zona deciziei. O astfel de construcție, care nu se dorește să fie una politică, vine să contrazică nu numai cadrul actual legislativ, construit pentru a da puterea reprezentativității doar formațiunilor politice, cât mai ales și eventualele colaborări de pe scena politică actuală. Liderul USR, Nicușor Dan, anunță din start că USR nu va colabora cu nici un partid politic, definind izolarea, separarea pe care USR și-o asumă, doar pentru a-și respecta motivația construirii acestui edificiu „politic„, anti-sistem, în urma mandatului pe care reacția străzii i l-a dat.
Cred că o nouă faptă bună nu poate să nu rămână nepedepsită. Suntem în continuare sortiți ”dictaturii partidelor politice”, jocului de-a noul și de a vechiul, artizanii iluziei că s-a schimbat ceva fundamental în viața noastră, astfel încât, speranța să fie de fapt singurul mare câștig al amăgirii noastre. Avem această certitudine că de noi depinde cine ne va conduce, chiar dacă oferta electorală nu s-a schimba pe fond de cel puțin un sfert de veac, ceea ce a dus la osificarea deprinderilor de conduce o țară prin gesturile notabile și memorate doar de prestația politicienilor în timpul campaniei electorale. 30 de zile dedicate țării, pentru a câștiga patru ani de nepăsare, uitare, dezamăgiri – destinate interesului general, căci despre național, în accepțiunea profundă a acestui termen, nu poate fi vorba.
ADI CRISTI
