`
Valoarea totală a subvențiilor acordate de la bugetul de stat partidelor politice în luna octombrie se ridică la peste 1,5 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al Autorității Electorale Permanente (AEP) transmis, vineri, AGERPRES, din subvenția totală de 1.507.061,36 de lei, Partidul Național Liberal a avut alocată suma de 629.304,67 de lei, Partidul Social Democrat — 596.536,77 de lei, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) — 69.946,78 de lei, Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) — 209.697,03 de lei și Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) — 4.576,11 lei.
AEP precizează că acordarea subvenției în cazul UNPR și PNȚCD a fost suspendată prin decizii ale președintelui autorității și vor fi păstrate în sume de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată.
Valoarea subvenției a rezultat în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut la art.24 din Normele metodologice de aplicare a Legii 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin HG 10 /2016, coroborat cu prevederile art.38 — 39 din Legea partidelor politice 14/2003.