Jens Stoltenberg, secretarul general NATO: Occidentul nu este în Război Rece cu Rusia, dar nu este nici parteneriatul preconizat

 

Occidentul nu este într-un nou Război Rece cu Rusia, dar nu mai este nici parteneriatul bilateral preconizat, ci o relaţie cu totul nouă, necunoscută, afirmă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, subliniind că mesajul Alianţei este „apărare şi dialog”.„Italia va contribui cu trupe la cele patru batalioane NATO desfăşurate în ţările baltice; este vorba de o forţă simbolică”, a declarat Jens Stoltenberg într-un interviu acordat publicaţiei La Stampa.

„Trebuie să demonstrăm că suntem uniţi, că avem capacităţi puternice de disuasiune, în timp ce menţinem deschis dialogul cu Rusia”, a adăugat Stoltenberg.

„Nu suntem în perioada Războiului Rece, dar nu este nici parteneriatul la care lucram de ani. Suntem pe un teritoriu nou, un sistem de relaţii cu Rusia nemaivăzut până acum”, a spus secretarul general NATO.

„Alianţa Nord-Atlantică trebuie să fie capabilă să se adapteze şi să răspundă provocărilor actuale. Mesajul este apărare şi dialog cu Rusia, nu apărare ori dialog”, a insistat Stoltenberg.

Italia va trimite 140 de militari în Letonia, în cadrul contingentului NATO de 4.000 de militari desfăşurat în ţările baltice şi în Polonia ca forţă de disuasiune în relaţia cu Rusia, a anunţat ministrul italian de Externe, Paolo Gentiloni. „Italia va trimite, în următoarele luni, 140 de militari în Letonia pentru a participa la forţa NATO sub comandament canadian”, a afirmat Paolo Gentiloni într-o conferinţă de presă comună cu Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, aflat în vizită la Roma. „Italia a contribuit mereu la consolidarea capacităţilor defensive în nord-estul Alianţei Nord-Atlantice. Nu este vorba de o politică agresivă în relaţia cu Rusia, ci de garantarea securităţii la frontierele NATO”, a insistat şeful diplomaţiei italiene.

„Începând din anul 2018, Italia va coordona Forţa NATO de reacţie ultrarapidă”, a comunicat Stoltenberg.

Alianţa Nord-Atlantică a decis în vară suplimentarea efectivelor militare în ţările baltice, în Polonia şi în România, pentru descurajarea Rusiei.