Breaking News

Care sunt vitaminele pe care ni le recomandă specialiştii şi care sunt cele care ne fac mai mult rău decât bine

 

După zeci de ani de cercetări, oamenii de ştiinţă încă nu au găsit dovezi concrete în ceea ce priveşte efectul pozitiv al vitaminelor şi suplimentelor nutritive. Potrivit Business Insider, studiile recente ar arăta exact opusul, iar anumite vitamine chiar ar putea dăuna sănătăţii.

Anumite vitamine chiar au fost asociate cu creşterea numărului de bolnavi de cancer, iar altele cu creşterea riscului de pietre la rinichi.

Iată câteva dintre vitaminele pe care ar trebui să le luaţi…şi pe care să le evitaţi.
1.Multivitaminele
Multivitaminele nu sunt tocmai necesare. Chiar dacă pentru un timp îndelungat, au fost numite „indispensabile” pentru un sistem imunitar mai puternic, nu trebuie luate. Teoretic, dacă aveţi o alimentaţie sănătoasă, toate vitaminele necesare sunt şi ele incluse în ea : legumele, fructele şi carnea asigură per total toate nevoile de vitamine pe care le are corpul uman.
2.Vitamina D
Vitamina D este foarte benefică pentru oase şi nu poate fi găsită atât de uşor în alimentaţie, precum vitaminele A, B şi C. Vitamina D reprezintă unul dintre suplimentele pe care ar trebui să le luaţi pentru ca oasele să reuşească să absoarbă suficient calciu.
3.Antioxidanţii
Antioxidanţii sunt vitaminele A, C şi E, care pot fi găsite şi în forma lor naturală în fructe – mai ales în zmeură, afine şi căpşuni – şi legume, şi sunt de obicei recomandate pentru abilitatea lor de a contracara cancerul. Dar luaţi în esces, antioxidanţii pot dăuna sănătăţii, un studiu demonstrând că beta-carotenul, vitamina A şi vitamine E pot creşte mortalitatea.
4.Vitamina C
Vitamina C este foarte cunoscută pentru întărirea sistemului imunitar, iar mulţi susţin că ajută la tratarea răcelilor. De fapt, nu ajută. Şi de ce aţi lua varianta pastilă în locul celei originale, citricele? Studiu după studiu arată astăzi că Vitamina C în doze de mari, de peste 2.000 de mg poate creşte riscul de pietre la rinichi. Dacă nu sunteţi fan portocale şi fructe acre, vă puteţi lua doza optimă de vitamina C şi din căpşuni.
5.Vitamina B3
Săriţi peste varianta la capsulă, chiar dacă a fost promovată drept leac pentru Alzheimer şi boli de inimă. În schimb, mâncaţi somon sau ton – au suficientă vitamină B3, nu aveţi nevoie de alte suplimente.
6.Probioticele
Probioticele sunt bacterii benefice sub formă de pastile, care reglează flora intestinală. Dar astfel de bacterii se pot găsi foarte uşor în iaurt şi alte mâncăruri fermentate, mult mai sănătoase şi chiar delicioase.
7.Zincul
Zincul este printre puţinele suplimente care chiar ajută la vindecarea de răceală şi gripă. Din păcate, nu este atât de mediatizat ca faimoasa vitamină C, care s-a dovedit de fapt a nu fi la fel de eficientă.
8.Vitamina E
Vitamina E la capsulă a fost asociată, potrivit Business Insider, cu diferite tipuri de cancer într-un studiu din 2011. În doze mari, vitamina E poate fi foarte dăunătoare. În mod natural, o gpsiţi în spanac, o alternativă delicioasă a pastilelor.
9. Acidul folic
Acidul folic este derivat din vitamina B, iar corpul uman îl foloseşte pentru a crea noi celule. Este recomandat în cazul în care persoana care îl ia este însărcinată sau doreşte să rămână însărcinată, pentru că acest nutrient este mai necesar corpului uman pe parcursul sarcinii. Studiile au arătat că bebeluşii ai căror mame au luat acid folic s-au născut mai sănătoşi.