Președintele PSD Liviu Dragnea consideră că procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, nu trebuie să demisioneze până nu se decide dacă a plagiat sau nu în teza de doctorat.
„Nu am fost de acord, nu sunt de acord nici cu cererile adresate unor politicieni din diverse părți ale societății, inclusiv din partea președintelui, să demisioneze când apar niște acuzații și mergând pe logica asta nu sunt de acord nici că Codruța Kovesi trebuie să demisioneze, până când nu se decide într-un fel cu această Comisie, care riscă să devină o măciucă politică, până când nu se decide dacă e plagiat sau nu”, a spus Dragnea vineri la Antena 3.
El a mărturisit că l-a lăsat „perplex” ideea potrivit căreia votul din Senat asupra legii care reglementează plagiatele ar ajuta-o pe Kovesi.
„Nici nu vreau să-i fac rău, nici nu vreau s-o ajut. (…) Dacă cei care mi-au zis că prin votul respectiv noi am ajutat-o pe doamna Kovesi și văzând acțiunile domnului Iohannis, ale domnului Cioloș și ale PNL, mă duce gândul la ceva interesant. Nu cumva domnul Iohannis, domnul Cioloș și PNL vor să folosească această comisie (n.r. CNATDCU) pentru a o schimba pe doamna Kovesi? (…) Nu pot să spun că nu mă interesează sau mă interesează foarte puțin. E o dispută între ei. Eu nu pot să nu mă gândesc la asta. Am văzut această grabă. Ideea a fost să se mai întârzie promulgarea și publicarea legii în Monitorul Oficial. N-am cum să nu mă gândesc la asta”, a mai spus Dragnea.
Președintele PSD a punctat că fenomenul doctoratelor falsificate „surpă valori și premiază impostura”.
„În România subiectul plagiatului e deja la modă. Eu sunt inginer, nu am titlul de doctor, am rămas doar inginer și sunt mândru de asta, dar simt că fenomenul ăsta al valului de doctorate falsificate a ajuns deja un subiect național și e foarte supărător pentru că că surpă valori și premiază impostura”, a adăugat Dragnea.