Breaking News

Succes răsunător pentru România la decernarea Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS

România, prin Varujan Vosganian și ”Cartea șoaptelor”, și-a adjudecat toate premiile decernate în cadrul Galei celei de-a XI-a ediție a decernării Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS, eveniment care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la Teatrul Muzical ”Capitol” din Wrocław (Polonia). Astfel, Varujan Vosganian și ”Cartea șoaptelor” au câștigat Marele Premiu ANGELUS, Premiul Cititorilor ”Natalia Gorbanevskaia” și Premiul pentru Cea Mai Bună Traducere. Autoarea versiunii în limba polonă a Cărții șoaptelor este Joanna Kornaś-Warwas, iar editura poloneză care a publicat volumul este Książkowe Klimaty. Premiile au fost înmânate de către primarul orașului Wrocław, Rafał Dutkiewicz, și de președintele juriului ANGELUS 2016, prof. Mykoła Riabczuk. În finala din 2016 a prestigiosului premiu au intrat șapte scriitori, printre care, în premieră absolută, doi autori din România: Varujan Vosganian, cu ”Cartea șoaptelor” (traducerea Joanna Kornaś-Warwas), și Cristian Teodorescu, cu ”Medgidia, orașul de apoi” (traducerea Radosława Janowska-Lascar). Ambele cărți au fost publicate cu sprijinul Programului TPS, derulat de Centrul Național al Cărții. ANGELUS este cea mai importantă distincţie în domeniul creaţiei de proză, pentru un volum tradus în limba polonă. Câştigătorul este recompensat cu un premiu în valoare de 150 000 PLN şi o statuetă realizată de artista Ewa Rossano. Premiul ”Natalia Gorbanevskaia” a fost creat în 2013, ca un omagiu adus poetei şi disidentei ruse Natalia Gorbanevskaia, președintă a juriul Premiului ANGELUS încă de la prima ediție până în 2013, anul decesului său. Premiul se acordă în urma voturilor online ale cititorilor, iar în acest an Cartea șoaptelor a întrunit cel mai mare număr de voturi. Cei șapte finaliști ai ediţiei din acest an a Premiului ANGELUS au fost: Varujan Vosganian (România), Cristian Teodorescu (România), Maciej Hen (Polonia), Anna Janko (Polonia), Kristina Sabaliauskaité (Lituania), Alvydas Šlepikas (Lituania) şi Vladimir Nekliajev (Belarus). În luna mai 2015, Institutul Cultural Român de la Varşovia a organizat promovarea în Polonia a volumului lui Varujan Vosganian, Cartea șoaptelor, prin întâlniri cu publicul polonez la Varșovia și Cracovia, cu participarea scriitorului şi a traducătoarei Joanna Kornaś-Warwas. În toamna lui 2015, Institutul a fost unul dintre partenerii celui mai important festival de literatură al Poloniei, Conrad Festival de la Cracovia, susținând participarea lui Varujan Vosganian ca invitat special al Festivalului. Anul 2015 a fost și anul lansării în Polonia a volumului Medgidia, oraşul de apoi de Cristian Teodorescu, apărut în traducere poloneză la editura Amaltea. În colaborare cu editura, ICR Varșovia a organizat un turneu de promovare în trei orașe poloneze – Cracovia, Wrocław şi Varşovia – cu participarea autorului şi a traducătoarei Radosława Janowska-Lascar. Nominalizarea a două cărți românești în finala ANGELUS 2016 și câștigarea tuturor premiilor la această ediție reprezintă un succes enorm pentru literatura română în Polonia și o recunoaștere a valorilor ei pe plan european. În competiție au fost înscrise cărți semnate de autori din douăzeci și una de țări europene, cu atât mai meritorie fiind prezența a doi autori români în finală. (E.M.)