ICR Istanbul: Expoziția „Ex-Libris Brâncuși 2016” – la Universitatea Trakya din Edirne

Expoziția „Ex-Libris Brâncuși 2016”, care reunește lucrări inspirate de geniul din Hobița, se va deschide miercuri, începând cu ora 15,00, la Galeria „Trakya University Balkan Congress Center” a Universității Trakya din Edirne, informează ICR Istanbul, într-un comunicat transmis marți AGERPRES.

 

Un tribut adus „maestrului Infinitului” în „Anul Brâncuși”, expoziția, care reunește 220 de lucrări de gravură ale unora dintre cei mai importanți sculptori, pictori și gravori contemporani români, ca și ale unor studenți masteranzi ai facultăților de arte din România, are o manieră de prezentare mai rar întâlnită — lucrările sunt așezate pe pardoseală, astfel că trebuie privite aplecându-te asupra lor sau chiar îngenunchind, pentru a le privi îndeaproape, precizează comunicatul.

Pe perioada desfășurării expoziției sunt incluse întâlniri cu artiști turci, workshop-uri cu studenți și conferințe pe teme de tehnici și maniere de gravură.

„Ex Libris Brâncuși 2016” a fost prezentată recent în Grecia, după Turcia fiind așteptată să încheie anul la Paris acolo unde se află atelierul sculptorului Constantin Brâncuși.

Evenimentul pilot va fi continuat și în 2017 cu o Bienală Internațională „Ex-Libris Constantin Brâncuși” și se va încheia în 2026, la 150 de ani de la nașterea sculptorului român.

Expoziția de la Edirne este susținută de ICR „Dimitrie Cantemir” din Istanbul și va putea fi vizitată până pe 25 octombrie.