Politic
PNL a decis să amâne organizarea mitingului de sâmbătă pentru 5 noiembrie

Partidul Național Liberal (PNL) a decis, marți, să amâne pentru data de 5 noiembrie organizarea mitingului pe care dorea să îl desfășoare sâmbătă, a anunțat vicepreședintele PNL Cezar Preda.
„Partidul Național Liberal, în Comisia de unificare, a decis ca acest miting care nu este încă aprobat în totalitate să nu se mai țină sâmbătă (…) și va organiza o acțiune în același mod la începutul lunii noiembrie. Noi am convenit să fie data de 5 noiembrie. (…) Nu știu dacă va rămâne exact data de 5, vom stabili în Biroul Permanent Național”, a spus Cezar Preda.