Reuniune internațională, joi, la Paris, asupra viitorului politic al orașului Mosul

Franța și Irakul organizează joi la Paris o reuniune ministerială cu douăzeci de țări pentru „a pregăti viitorul politic al (orașului) Mosul” după ofensiva lansată de coaliția internațională pentru izgonirea jihadiștilor din gruparea Stat Islamic (SI), a anunțat marți șeful diplomației franceze, Jean-Marc Ayrault, citat de AFP.

„Este necesar să se anticipeze, să se pregătească ‘ziua de după’ și stabilizarea orașului Mosul după intervenția militară”, a declarat Jean-Marc Ayrault. Ministrul de externe francez a adăugat că Iranul, țară încă foarte influentă în conflictul din Irak, nu a fost invitat.