Bulgaria avertizează că nu va semna acordul CETA dacă nu va obține liberalizarea vizelor pentru cetățenii săi

Guvernul bulgar a avertizat miercuri că nu va semna acordul de liber-schimb între Uniunea Europeană și Canada (CETA) dacă nu va obține liberalizarea vizelor pentru cetățenii săi care doresc să călătorească în Canada, relatează AFP.

Guvernul de la Sofia ‘nu va semna CETA fără un angajament definitiv din partea guvernului canadian de a elimina vizele pentru toți cetățenii bulgari’, a precizat executivul bulgar într-un comunicat.

Bulgaria și România au solicitat de mai mulți ani statului canadian să elimine vizele pentru cetățenii lor.

Premierul bulgar Boiko Borissov a declarat săptămâna trecută că a obținut, în cadrul unei convorbiri telefonice, un acord de principiu din partea omologului său canadian Justin Trudeau pentru o scutire totală a vizelor pentru bulgari la sfârșitul anului 2017.

Guvernul bulgar a subliniat însă miercuri că așteaptă o confirmare oficială și definitivă în schimbul semnării CETA. ‘Numai’ o ridicare a vizelor ‘va permite Bulgariei să beneficieze în mod echitabil de acordurile încheiate’ în cadrul CETA, se arată în comunicat.

Guvernul român a afirmat de asemenea miercuri că ‘nu poate sprijini în acest stadiu demersurile care vizează semnarea și aplicarea provizorie a acordului CETA’.

Președintele Klaus Iohannis, care va reprezenta România la summitul UE de vineri de la Bruxelles, a afirmat că problema liberalizării vizelor pentru români în 2017 se află ‘încă în fază de negocieri’. Cu toate acestea, el și-a exprimat speranța că se va ajunge la o ‘înțelegere rezonabilă’ cu partea canadiană care să permită semnarea acordului CETA.