Tenismanul român Marius Copil a reușit o victorie de senzație în fața portughezului Joao Sousa, numărul 33 mondial, cu 4-6, 6-3, 6-3, marți, în runda inaugurală a turneului ATP de la Antwerp (Belgia), dotat cu premii totale de 566.525 euro. Copil, care luni a împlinit 26 de ani, s-a impus după o oră și 48 de minute în fața favoritului numărul șase al competiției, reușind nouă ași. Arădeanul a revenit în meci după ce a pierdut primul set (4-6) și a reușit să domine jocul în setul secund, pe care l-a câștigat cu 6-3. În decisiv, lusitanul a început cu dreptul, câștigându-și serviciul, dar apoi Copil a egalat și a reușit un break care s-a dovedit decisiv. Românul și-a făcut apoi serviciul constant, salvând și două mingi de break, iar la 5-3 a încheiat meciul pe serviciul adversarului. Marius Copil (198 ATP), venit din calificări, și-a asigurat un cec de 9.650 euro și 32 de puncte ATP. Copil și Sousa (27 ani) sunt la egalitate acum la meciurile directe, 2-2. Portughezul s-a impus în 2010 în calificări la Tunis, cu 6-3, 4-3 (abandon Copil), și în 2013 la Guimaraes, în finală, cu 6-3, 6-0. Copil a obținut prima victorie în 2014, la Stockholm, în primul tur, cu 7-6 (4), 4-6, 6-4. În optimi, Copil va juca împotriva câștigătorului dintre belgianul Steve Darcis (120 ATP) și francezul Benoit Paire (42 ATP).
Related Articles
Focar de coronavirus la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfânta Maria”
4 octombrie 2021 17:22
Primăria a început efectuarea anchetelor sociale la beneficiarii subvenției pentru căldură
10 februarie 2022 17:14
USLIP cere anularea consecinţelor produse de modificarea art. 66 din Legea Educaţiei Naţionale
29 noiembrie 2019 15:38
Check Also
Close
-
Focare de coronavirus la două spitale din Iaşi15 septembrie 2021 14:58