MENCS lansează în consultare publică proiectul legislativ pentru dezvoltarea învățământului profesional-dual

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a lansat miercuri în dezbatere publică proiectul de modificare a Legii Educației Naționale privind dezvoltarea învățământului profesional-dual, document care a fost elaborat de experți din cadrul ministerului și Centrului Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNIDPT).

Documentul a fost realizat în urma consultărilor din grupul interministerial care a inclus reprezentanți ai Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, ai Ministerului Finanțelor Publice, ai Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și reprezentanți ai Cancelariei Primului Ministru. De asemenea, proiectul înglobează feedback-ul mediului de afaceri.

„Concluziile consultărilor din grupul interministerial de lucru au reliefat necesitatea introducerii programelor de formare în sistem dual, asumarea de către operatorii economici a responsabilității pentru pregătirea practică a elevilor, asigurarea prezenței reprezentanților operatorilor economici în Consiliul de administrație al unității de învățământ, flexibilizarea duratei programelor de formare profesională, adaptarea curriculumului la nevoile pieței muncii locale și regionale, asumarea costurilor formării în stagiile de practică între operatorul economic și stat prin deduceri fiscale acordate operatorului economic etc”, informează un comunicat MENCS transmis AGERPRES

MENCS arată că modificările legislative vor permite reconfigurarea învățământului profesional prin soluțiile identificate și asumate.

Formarea profesională în învățământul profesional-dual combină educația primită într-o unitate de învățământ cu învățarea la locul de muncă în cadrul unei companii, adaugă sursa citată.

Opiniile și sugestiile pe tema modificărilor propuse în proiect sunt așteptate în perioada 19 — 29 octombrie pe adresa de e-mail consultare-dual@tvet.ro.