Breaking News

Clinton câștigă ultima dezbatere, cu cea mai mică diferență dintre cele trei confruntări 

Candidata democrată la Casa Albă, Hillary Clinton, a câștigat ultima dezbatere cu rivalul său republican, Donald Trump, cu o diferență de 13 puncte procentuale (52% față de 39%), cea mai mică dintre cele trei dispute față în față, potrivit unui sondaj prezentat de CNN, preluat joi de EFE.

După prima dezbatere din 26 septembrie, 62% au optat pentru Clinton și 27% pentru Trump ( o diferență de 35 de puncte), în timp ce după cea de-a doua confruntare, pe 9 octombrie, distanța s-a redus la 23 de puncte (57% la 34%) în favoarea democratei.

Dintre cei care au vizionat ultima dezbatere, de miercuri seara, 50% au răspuns că Hillary Clinton poate administra mai bine economia (48% Trump), iar 49% au fost de părere că magnatul new-yorkez va gestiona mai bine imigrația.

Totodată, 47% au opinat că Trump a fost mai sincer în dezbatere, în timp ce 46% dintre telespectatori au spus că mai deschisă a fost Clinton. După prima dezbatere, pe acest subiect, democrata conducea cu o diferență de 13 puncte (53% la 40%).

Sondajul ORC a fost realizat pentru CNN după finalizarea dezbaterii, pe un eșantion de 547 de intervievați, și are o marjă de eroare de 4%.