Breaking News

Cristina Neagu, în echipa ideală a Ligii Campionilor

Interul stânga român Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a anului 2015, figurează în echipa ideală a Ligii Campionilor europeni, sezonul 2016-2017, potrivit unui sondaj efectuat de site-ul oficial al competiției în rândul antrenorilor echipelor aliniate la startul acestui sezon. În afară de Neagu, în ”șaptele” ideal al EHF Champions League se află și două componente ale echipei CSM București, deținătoarea trofeului, extrema dreaptă Carmen Martin și centrul Isabelle Gullden, precum și antrenorul echipei Gyor, Ambros Martin, noul selecționer al naționalei feminine a României. CSM București mai are două jucătoare nominalizate pentru echipa ideală, pivotul Oana Manea și extrema stângă Majda Mehmedovic. Doar Rostov și Gyor, ambele adversare în grupă în acest sezon, au mai multe nominalizări, cinci, față de campioana României. Echipa ideală este formată din câte două jucătoare de la Rostov, Gyor și CSM București și una de la Buducnost (Neagu). Cele mai multe voturi le-a primit pivotul norvegian Heidi Loke (Gyor), 13 din 15 posibile, urmată de Neagu (10) și o altă jucătoare norvegiană, Nora Mork (Gyor, 9). Din echipa ideală a sezonului trecut, Lunde, Dembele, Neagu, Groot și Loke au reușit să își păstreze pozițiile. Echipa ideală a antrenorilor în sezonul 2016/17 al EHF Champions League: portari: Katrine Lunde (Rostov) — 6 voturi; Kari Grimsbo (Györ — 4), Sabine Englert (Midtjylland — 3); extremă stânga: Siraba Dembele (Rostov — 6); Majda Mehmedovic (CSM București — 3), Camilla Herrem (Vardar Skopje — 3); inter stânga: Cristina Neagu (Buducnost Podgorica — 10); Andrea Penezic (Vardar Skopje — 3), Eduarda Amorim (Gyor — 2); centru: Nycke Groot (Gyor — 6) și Isabelle Gullden (CSM București — 6); Ekaterina Ilina (Rostov — 2), Nerea Pena (FTC — 2); inter dreapta: Nora Mork (Gyor — 9); Ana Viahireva (Rostov — 3), Katarina Bulatovic (Buducnost — 3); extremă dreapta: Carmen Martin (CSM București — 6); Iulia Managarova (Rostov — 5), Jovanka Radicevic (Vardar — 5); pivot: Heidi Loke (Gyor — 13); Oana Manea (CSM București — 2), Marit Malm Frafjord (Larvik — 1). antrenor: Ambros Martin (Gyor, selecționerul României) — 12 voturi, Dragan Adzic (Buducnost — 10, Muntenegru), Kim Rasmussen (Gyor, selecționerul Ungariei — 7), Jan Leslie (Rostov — 4), Tor Odvar Moen (Larvik — 4). La cele mai fierbinți arene primul loc a fost ocupat de Audi Arena din Gyor, 9 voturi, urmată de Laszlo Papp Arena din Budapesta (4), și sălile din Podgorica și Skopje.