Un medicament cu canabis testat în premieră ar putea reduce crizele de epilepsie

Un medicament cu canabis administrat adulților diagnosticați cu epilepsie poate reduce frecvența crizelor specifice, au anunțat, miercuri, cercetătorii australieni, potrivit Xinhua News.

Medicamentul este subiectul unui test clinic, efectuat în premieră mondială în Australia și condus de oameni de știință din Melbourne.

Terry O’Brien, neurolog în cadrul Royal Melbourne Hospital și conducătoare a proiectului, a declarat că există o nevoie foarte mare de creare a unui tratament pentru 30% dintre pacienții cu epilepsie care au o formă a afecțiunii neorologice rezistentă la medicamente.

O’Brien a explicat că gelul cu canabis, din care au fost îndepărtate elementele halucinogene ale plantei, ar fi mai eficient la reducerea crizelor decât administrarea medicamentului pe cale orală. ”Cannabidiolul (componenta non-psihoactivă a canabisului) este metabolizat inițial în ficat”, a explicat O’Brien pentru News Limited. ”Aceasta înseamnă că nu știm exact cât anume din medicament ajunge la creier pentru că mare parte din el este metabolizat în ficat și stomac, acesta fiind unul dintre motivele pentru care drogul recreațional este inhalat”, a explicat omul de știință. ”Multe persoane care suferă de epilepsie necontrolată sunt foarte dornici să încerce cannabidiolul, iar acesta este primul test efectuat prin control randomizat prin metoda dublu-orb, în cazul adulților din Australia și pe plan internațional”, a adăugat O’Brien.

Testul va fi realizat pe 180 de pacienți care și-au administrat ”automedicația” cu canabis recreațional, însă efectele pe care le au asupra creierului alte ingrediente, precum tetrahidrocannabinolul, nu este încă documentat. Grame Shears, director în cadrul Fundației pentru Epilepsie, a precizat că testul randomizat al medicamentului derivat din canabis este important pentru a se afla cu exactitate dacă beneficiile raportate de pacienții epileptici care au luat canabis recreațional nu au fost cumva o urmare a efectului placebo.

În Australia, circa 500.000 de persoane sunt diagnosticate cu epilepsie.