Breaking News

Burse pentru persoanele care doresc să studieze la universităţile din Germania

Lectoratul DAAD, în colaborare cu Centrul Cultural German (CCG) Iași, invită studenţii, masteranzii, doctoranzii şi cadrele didactice la o prezentare a burselor DAAD și a posibilităților de a studia și cerceta în Germania. Evenimentul va avea loc luni, 24 octombrie, începând cu ora 12.00. Cu această ocazie, dr. Alexander Rubel, lectorul DAAD-ului la Iași, va susţine prezentarea la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în Sala de conferinţe „Ferdinand”, iar începând cu ora 14.00 la Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iaşi, Corp T. DAAD este organizația germană care se ocupă de schimburi academice între Germania și alte țări. Ofertele de burse DAAD sunt pentru studenți, masteranzi, doctoranzi dar și pentru cadre didactice. Germania oferă condiții extraordinare de studiu la universități de prestigiu existând o ofertă largă de programe de masterat în limba germană dar și în limba engleză. Cu excepția a două landuri, în Germania nu se percep taxe de studiu iar cercetarea este de vârf în multe domenii. (E.M.)