Breaking News

Filmele românești ”Sieranevada” și ”Bacalaureat”, recompensate cu câte două premii la Festivalul de Film de la Chicago

Pelicula ‘Sieranevada’ regizată de Cristi Puiu, a câștigat, vineri seara, două premii la Festivalul de Film de la Chicago, potrivit site-ului oficial al competiției. ‘Sieranevada’ a primit distincția Gold Hugo pentru cel mai bun film și Silver Hugo pentru cel mai bun regizor.

De asemenea, lungmetrajul „Bacalaureat” a fost recompensat cu Silver Plaque pentru scenariul lui Cristian Mungiu și cu Silver Hugo pentru cel mai bun actor (Adrian Titieni).

Premiul special al juriului a fost acordat producției iraniene ‘The Salesman’, în regia lui Asghar Farhadi.

Distincția Silver Hugo pentru cea mai bună actriță a ajuns la Rebecca Hall din filmul ”Christine”.

Kacper Fertacz a primit Silver Plaque pentru cea mai bună imagine cu pelicula ‘The Last Family’.

Regizorul Andrei Konchalovsky a fost recompensat cu premiul Fondatorului pentru drama alb-negru despre Holocaust ‘Paradise’.

În competiția pentru categoria tinerilor regizori, premiul Gold Hugo a revenit lui Juho Kuosmanen pentru filmul ”The Happiest Day in the Life of Olli Mäki”, iar Silver Hugo a fost luat de Jonas Rothlaender pentru ”Fado”.

Premiul Gold Hugo pentru documentar i-a revenit lui Pieter van Eecke pentru ”Samuel in the clouds”, iar Silver Hugo lui Paul Fegan pentru ”Where We’re Meant to Be”.

Cea de-a 52-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Chicago continuă până la 27 octombrie cu mai multe proiecții.

Filmul ‘Sieranevada’ va fi rula luni, 24 octombrie, la Chicago, la AMC River East 21, potrivit sursei citate.