Breaking News

Platforma Acțiunea 2012 cere un răspuns pe tema unionistă de la liderii politici, până duminică

Platforma Unionistă Acțiunea 2012, care a organizat sâmbătă marșul „Luptă pentru Basarabia”, cere un răspuns de la liderii politici pe tema unirii României cu Republica Moldova, până duminică, la ora 14,00.

„Dacian Cioloș, Liviu Dragnea, Alina Gorghiu, Călin Popescu-Tăriceanu, Traian Băsescu și Nicușor Dan sunt chemați de unioniștii din stradă să își asume Unirea ca proiect de țară. Termenul-limită pentru un răspuns din partea liderilor principalelor formațiuni politice din România anunțat de unioniști, este duminică, ora 14,00. Manifestanții care au ridicat baricadă la Piața Universității din București precizează că vor rămâne în stradă până când premierul României și reprezentanții partidelor politice își vor asuma clar că vor susține o Declarație de unire cu Republica Moldova, adoptată de Parlamentul României și că vor trata Unirea ca proiect de țară cu toți pașii concreți aferenți acestui proiect național”, se arată într-un comunicat transmis de Platforma Unionistă Acțiunea 2012.

Președintele Platformei Unioniste, George Simion, afirmă, potrivit sursei citate, că dorește „fapte, nu vorbe”.

„Ne-am săturat ca Unirea să fie tratată demagogic și să fie folosită în campaniile electorale. Vrem fapte, nu vorbe ! În Republica Moldova va avea loc un referendum pentru Unire în anul 2018 și viitorul Parlament al României trebuie să vină în întâmpinarea acestei consultări publice prin adoptarea Declarației pentru Unire”, a declarat George Simion.