Cel puțin cinci persoane au murit și una este dată dispărută, în urma ploilor intense care au afectat Haiti zilele acestea, mai ales în acest sfârșit de săptămână, a informat luni Ministerul de Interne citat de EFE.
Ploile au afectat în special zona de sud a țării, deja afectată sever de uraganul Matthew, la trecerea sa în 4 octombrie, care s-a soldat cu 573 de morți, 75 de dispăruți și aproximativ 175.500 de sinistrați.
În acest sens, Ministerul de Interne a lansat un apel populației să fie în alertă în fața ploilor, care au afectat cu forță și nord-estul țării.
La trei săptămâni după trecerea uraganului, mulți sinistrați au denunțat faptul că sunt în continuare lipsiți de ajutor umanitar, iar în numeroase zone din sud s-au raportat incidente în timpul distribuirii de ajutoare victimelor făcute de Matthew.
În afară de a-i asista pe sinistrați, una din principalele preocupări ale agențiilor umanitare este reapariția focarului de holeră, o epidemie care a afectat deja Haiti după cutremurul din 2010, care s-a soldat cu aproximativ 300.000 de morți și 1,5 milioane de persoane rămase fără case.