Cioloș: În măsura în care după alegeri va exista o bază de colaborare, sunt deschis propunerii PNL

Premierul Dacian Cioloș a declarat luni că, în măsura în care după alegeri va exista o bază pentru o colaborare cu PNL din postura de premier, este deschis propunerii liberalilor.

„Am avut azi o discuție foarte bună cu președintele PNL, Alina Gorghiu, în care m-a informat despre intenția aceasta și am spus că da, în măsura în care, în urma rezultatelor alegerilor parlamentare, va exista o bază pentru o astfel de colaborare, sunt deschis acestei propuneri. Dincolo de discuția despre cine va fi viitorul premier, am spus că ceea ce mi se pare cel mai important este ca principiile și valorile „Platformei România 100″ să fie preluate și integrate de formațiunile politice care o susțin. Știu că și persoanele sunt importante, dar în cazul de față aș prefera ca discuția și asumarea politică să se concentreze pe principii și valori care să stea la baza unui program de guvernare, mai mult decât pe persoane”, a declarat Cioloș pentru „Adevărul”.

Premierul a reamintit că ține „foarte mult” la criteriile de integritate și a apreciat că PNL vine cu „oameni noi” la scrutinul din decembrie.

„Țin foarte mult la criteriile de integritate, cinste și profesionalism. De aceea, foarte importantă azi a fost discuția pe care am avut-o cu delegația PNL despre aceste aspecte. Faptul că PNL și-a asumat un set de criterii de integritate, faptul că, din câte am înțeles, mai bine de jumătate dintre candidații propuși de PNL sunt oameni noi în politică sau n-au mai fost parlamentari și ar urma să arate că se poate face politică cu oameni noi — mi se pare o bază bună de pornire. Pentru mine, aceste criterii sunt foarte importante și sunt cu atât mai importante în relația cu partidele care susțin „Platforma România 100”, a spus Dacian Cioloș.

Șeful Guvernului a adăugat că nu se va implica în campanie decât în măsura în care își va promova „Platforma România 100”.

„Atât timp cât nu sunt candidat la alegeri, nu cred că o implicare în campanie ar fi un lucru bun. Singura mea implicare va fi pentru promovarea „Platformei România 100″, care reprezintă, în mare parte, inclusiv prin portofoliul de proiecte pe care îl conține, o sinteză a ceea ce am făcut noi în acest an. Asta nu înseamnă că sunt pregătit să fac un pas politic într-o parte sau alta”, a răspuns Dacian Cioloș, întrebat fiind dacă va participa la mitingul de susținere anunțat de liberali pentru 6 noiembrie.

Luni, conducerea PNL a votat în unanimitate ca Dacian Cioloș să fie propunerea liberalilor pentru postul de premier.