Dîncu: Folosind sau nu eticheta unirii, suntem datori să facem pentru Republica Moldova tot ce se poate

Vicepremierul Vasile Dîncu a afirmat luni, în județul Satu Mare, că e de datoria României să sprijine Republica Moldova, pentru a se regăsi împreună într-o Uniune Europeană extinsă, menționând totodată că nu consideră că acest lucru se face în stradă, sau în campanie electorală.

„Cunosc asociațiile care militează pentru unire, din Republica Moldova și din România, în general sunt tineri studenți care au reușit să depășească cumva forța pe care o imprimă politicenii acestor proiecte. Sigur că acestea nu sunt proiecte care se înregistrează în stradă, dar câteodată, ca politiceni trebuie să ascultăm și mesajul studenților. Cred că proiectul de a ne întâlni cu Republica Moldova, fie într-o Uniune Europeană extinsă, fie într-o altă conjunctură istorică, nu trebuie abandonat de politicenii români, însă este un proiect care nu se face prin declarații, care nu se face neapărat prin campanie electorală, ci trebuie să însemne sprijin continuu pe care noi îl acordăm Republicii Moldova pentru integrarea în Uniunea Europeană, pentru a-și dezvolta o infrastructură și o viață mai bună în această țară”, a declarat Vasile Dîncu, în urma unei întâlniri cu autoritățile din Negrești Oaș.

El a adăugat că este important ca România să sprijine Republica Moldova în orice situație, fie că se folosește sau nu ”eticheta unirii”.

„E de datoria noastră. Putem să o numim oricum, unii pot să îi zică unire, alții pot să îi zică altfel, dar este foarte important ca noi să sprijinim Republica Moldova în orice situație, folosind sau nu această etichetă a unirii, dar suntem datori să facem pentru Republica Moldova tot ce se poate ca și pentru locuitorii României”, a mai spus Dîncu.