Președintele PNL, Alina Gorghiu, consideră că liberalii au luat o decizie istorică desemnându-l pe Dacian Cioloș, cu unanimitate de voturi, candidat pentru funcția de premier.
„Am luat o decizie, aș spune, istorică fără să greșesc și întâmplarea face că decizia luată astăzi are tot numărul 140, un număr care a purtat noroc PNL. Este vorba despre un vot dat în unanimitate de colegii mei din Biroul Politic Național pentru desemnarea lui Dacian Cioloș ca și candidat de premier liberal după data de 11 decembrie”, a spus Gorghiu, la finalul Biroului Politic Național.
Ea a arătat că, în următoarele două săptămâni, Consiliul Național se va reuni pentru a formaliza această decizie luată de Biroul Politic Național al PNL.
„Este o decizie care aș putea spune că a fost facil de luat pentru că s-a lucrat foarte mult la compatibilitatea dintre noi și prim-ministrul Cioloș. Suntem partidul care, de un an de zile, în timpul mandatului său guvernamental a susținut toate proiectele de bună-credință demarate de domnia sa, toate proiectele care sunt în interes public și toate proiectele care se subsumează platformei ‘România 100’ care este o declarație compatibilă cu programul nostru de guvernare”, a arătat Gorghiu.