Breaking News

Negociatorul șef pentru Brexit al UE își continuă consultările cu cele 27 de state membre

Negociatorul șef pentru Brexit al Comisiei Europene, Michel Barnier, a declarat luni, la Luxemburg, că este în ‘plină activitate’ și își continuă consultările cu cele 27 de state membre, relatează AFP.

Fostul comisar european pentru piața internă și servicii financiare s-a întâlnit luni dimineață cu prim-ministrul luxemburghez Xavier Bettel în cadrul turneului său în capitalele europene.

‘Luxemburgul este interesat în această negociere din multe motive și în special, dar nu numai, de piața sa financiară’, le-a spus Barnier jurnaliștilor la sosirea la biroul lui Bettel.

Marele Ducat este decis să nu lase să-i scape oportunitățile pentru importanta sa piață financiară a unei plecări a Marii Britanii din UE. În fapt, sectorul bancar luxemburghez se pregătește deja de sosirea noilor bănci, în special cele de origine non-comunitară de la Londra, vizând în primul rând instituții americane, australiene, canadiene, elvețiene sau turcești.

Negociatorul european se va deplasa, de altfel, marți, la Strasbourg, pentru a se întâlni cu ‘deputați europeni cheie care au o responsabilitate’, iar apoi va merge în Croația.

Foarte discret de la preluarea mandatului la 1 octombrie, francezul a reafirmat că nu va face declarații ‘înainte de sfârșitul’ consultărilor cu cei 27.

Negocierile propriu-zise nu vor începe decât atunci când guvernul britanic va activa articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, respectiv până la finalul lui martie 2017, potrivit premierului britanic Theresa May.

Condițiile de acces ale Marii Britanii la piața unică și libertatea de circulație a cetățenilor europeni reprezintă principalele mize ale discuțiilor, notează AFP.