Volkswagen nu a convins încă UE că automobilele afectate de scandalul Dieselgate vor fi reparate

Grupul auto german Volkswagen AG se confruntă cu presiuni crescute pentru a repara pagubele provocate de scandalul manipulării emisiilor diesel, oficialii Comisiei Europene cerând concernului german să înceapă să îi despăgubească pe consumatorii afectați și să dea dovezi clare că vehiculele afectate vor fi reparate în cursul anului următor, transmite Bloomberg.

Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare după ce în toamna anului trecut a recunoscut că, în perioada 2005 — 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Din cele aproximativ 11 milioane de vehicule afectate la nivel global, aproximativ 8,5 milioane sunt în Europa. Anterior, Volkswagen a estimat că majoritatea celor 8,5 milioane autovehicule cu probleme din Europa pot fi reparate în acest an, dar un număr neprecizat vor trebui să aștepte până în 2017.

„Volkswagen ar trebui să precizeze în mod clar ce va fi oferit consumatorilor și acesta ar trebui să fie identic în cele 28 de state membre”, se arată într-o scrisoare trimisă pe data de 21 octombrie de Comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vera Jourova, către Volkswagen, la aproximativ o lună după ce grupul german a dat publicității un plan de acțiune pentru a oferi consumatorilor mai multe informații cu privire la reparațiile care vor fi efectuate. „Având în vedere că scandalul manipulării emisiilor pare a fi rezultatul unui comportament care a încălcat mai multe prevederi UE privind practicile comerciale, planul ar trebui să ofere consumatorilor avantaje suplimentare mai mari decât cele oferite în mod normal atunci când sunt chemați să își aducă automobilele în service din cauza unor probleme tehnice neprevăzute”, se mai arată în scrisoare comisarului european consultată de Bloomberg.

Potrivit unui oficial european care a dorit să-și păstreze anonimatul, Comisia Europeană ar dori să obțină de la Volkswagen garanții ferme că reparațiile care vor fi făcute vor avea succes și nu vor avea niciun efect negativ. În plus, pe lângă faptul că sfătuiește Volkswagen să facă pași spre o despăgubire voluntară, CE vrea, de asemenea, ca Volkswagen să ofere și posibilitatea răscumpărării autovehiculelor în anumite circumstanțe.

Sursele precizează că Jourova urmează să aibă joi o nouă întâlnire cu Francisco Javier Garcia Sanz, principalul negociator al Volkswagen în dosarul Dieselgate. Pe de altă parte, organizațiile pentru protecția consumatorilor europeni au criticat rezultatele primei runde de discuții între Volkswagen și oficialii europeni pe motiv că planul de acțiune prezentat de constructorul auto nu aduce modificări substanțiale față de promisiunea inițială a companiei că va repara vehiculele afectate. În timp ce consumatorii europeni vor obține repararea vehiculelor, deținătorii americani de vehicule Volkswagen pot beneficia de despăgubiri în valoare de mai multe mii de dolari.