Breaking News

Eugen Teodorovici: Cristian Ghinea lasă în urmă „un dezastru” la Ministerul Fondurilor Europene

Cristian Ghinea a folosit poziția de demnitar și imaginea României pentru notorietate și lasă în urma lui la Ministerul Fondurilor Europene „un dezastru”, în opinia fostului ministru social-democrat al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

‘România, timp de doi ani de zile, a fost prima în Europa la absorbția fondurilor europene, iar eu am vrut să arat că România poate. Din păcate, îmi dau seama și vedem cu toții astăzi că dl. fost ministru Ghinea a știut de la bun început ce are de făcut. A folosit acest minister, această imagine pe care Români și-a creat-o în zona de fonduri europene la nivel european strict pentru un interes personal, acela de a candida’, a declarat Teodorovici miercuri la Tulcea.

În sprijinul afirmațiilor făcute, parlamentarul social-democrat a amintit faptul că Ghinea a publicat raportul privind activitatea din primele 100 de zile de mandat guvernamental, susținând că documentul a fost realizat pe bani publici în scop electoral, fapt care trebuie verificat de instituțiile abilitate ale statului.

‘Practic, România în momentul de față se află într-un pericol unic în Europa, fiindcă România nu va primi din partea Comisiei Europene acea acreditare a sistemului. Până la final de an, România, chiar dacă va cheltui bani europeni pe noul ciclu financiar, nu va putea să-i trimită la Bruxelles pentru decontare, pentru că sistemul în sine nu este acceptat de Bruxelles. Adică, orice se cheltuie în acest an rămâne pe deficitul bugetar, astfel că va crește deficitul la bugetul de stat’, a mai spus senatorul PSD.

Teodorovici a menționat de asemenea că fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea a lăsat în urma lui ‘un dezastru’.

‘Sunt peste un miliard de euro care pot fi plătiți astăzi pe facturi pe care firmele care desfășoară lucrări în infrastructură nu le pot depune la autoritatea contractantă pentru că automat trebuie să primească și TVA-ul. Firmele așteaptă depunerea acelor facturi până când se dă ok-ul de la MFE. Un miliard de euro este valoarea acelor facturi care efectiv zac și pe care dl. ministru Ghinea putea să-i plătească. Din păcate, această persoană a folosit imaginea României și acea poziție de demnitar în lupta pe diverse teme pentru a-și face notorietate. Dar din păcate în urma domniei sale nu lasă decât un dezastru pe care cu greu îl vom putea remedia’, a precizat Teodorovici.

Senatorul PSD a participat miercuri la Tulcea la o conferință de presă în timpul căreia președintele organizației județene a social-democraților, Horia Teodorescu, a anunțat lista cu candidații la alegerile parlamentare.

Cristian Ghinea și-a depus, miercuri, demisia la Cancelaria premierului, după care a anunțat-o în ședința de Guvern, prim-ministrul urmând să facă o propunere pentru această funcție.