Breaking News

Dîncu: Grupul minorităților naționale – o atitudine politică de servire a interesului național

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat joi că grupul minorităților naționale din Camera Deputaților a reprezentat „un punct de echilibru” în dezbaterile parlamentare și a dovedit, de-a lungul timpului, „o atitudine politică de servire a interesului național”.

„M-aș fi bucurat dacă aș fi văzut acum că sunt prezenți și șefii grupurilor politice din Parlament pentru că dumneavoastră ați fost mereu un element de echilibru și un partener loial pentru momentele în care a fost nevoie de politici naționale. Cu sau fără aceste prezențe, sunt bucuros să constat că, după 15 ani de când ne-am întâlnit prima oară, dumneavoastră rămâneți un grup puternic, unit și, dincolo de a servi — așa cum este firesc — dorințele, speranțele, drepturile minorității pe care o reprezentanți, sunteți actori importanți ai dezbaterii publice și ai schimbării în România. Dacă ar fi să facem o statistică legată de cum ați votat dumneavoastră în momente cruciale pentru dezvoltarea democrației noastre după 1990, cred că am obține un fel de grafic al unei atitudini politice de servire a interesului național mai mult decât au făcut-o, de foarte multe ori, grupuri politice constituite în acest sens”, a afirmat Dîncu, la Palatul Parlamentului, la lansarea volumului „Grupul parlamentar al minorităților naționale 1990-2016”.

Vicepremierul a adăugat că, în opinia sa, una dintre valorile națiunii române este diversitatea, care poate fi pusă „într-o formulă politică” care să servească comunitatea și țara.

El a adăugat că nu îi place „democrația numărului” și a susținut că în Parlament s-a constituit o relație de încredere între reprezentanții partidelor politice și cei ai minorităților naționale, chiar dacă „încrederea este un animal fricos”.

„Cred că democrația numărului este foarte importantă doar atunci când trebuie să hotărâm ceva și să nu o facem subiectiv. Cred că a vorbi despre minorități este mai degrabă un fapt statistic. Dincolo de asta, fiecare cetățean al României reprezintă o valoare și are drepturi și libertăți egale cu ale celorlalți. Cred că e important că între noi, majoritari sau minoritari, în Parlament, dar și în administrația locală, s-a constituit un adevărat parteneriat și poate mai este ceva nevoie întotdeauna în constituirea unei relații de încredere. Încrederea este un animal fricos care, de foarte multe ori, se pierde într-o perioadă foarte scurtă”, a spus Dîncu.

El și-a exprimat speranța că societatea românească poate fi una a toleranței în care să se maximizeze potențialul fiecăruia.

„Știu că în multe situații funcționari ai statului nu au înțeles că grupul minorităților naționale, că organizațiile culturale au nevoie de sprijin. De multe ori ne-am ascuns după birocrație și dumneavoastră ați pierdut, de multe ori, din această situație, momente importante poate. (…) Îmi cer iertate din partea administrației dacă aceste lucruri s-au întâmplat în unele situații și vreau să știți că nu au avut în spate o atitudine, ci mai degrabă un anumit defect care ține de om sau de oamenii care ocupau acele posturi. Nu era o atitudine a administrației”, a menționat vicepremierul.

La lansarea cărții „Grupul parlamentar al minorităților naționale 1990-2016”, publicată sub coordonarea lui Sebastian Simion la Editura UER PRESS, au participat, alături de vicepremierul Vasile Dîncu, președintele Klaus Iohannis, președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, precum și deputați aparținând minorităților naționale.