Breaking News

Plahotniuc: Am votat geopragmatic, nu geopolitic

 

Trimisul special al AGERPRES, Ionuț Mareș, transmite: Controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc, prim-vicepreședinte al Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM), a declarat că la scrutinul prezidențial de duminică a votat „geopragmatic, nu geopolitic”.

„Am votat pentru candidatul care nu are nevoie de sprijinul meu. Am votat geopragmatic, nu geopolitic, am votat așa cum unii nu pot înțelege de ce aș vota. Am votat așa cum sunt, nu așa cum cred unii că sunt. Dacă nu ați înțeles cum am votat, înseamnă că sunteți printre cei care au urmărit doar știrile despre mine, nu și știrile cu mine”, a scris influentul politician pe pagina sa de Facebook, după ce a votat departe de camerele de filmat ale jurnaliștilor la Chișinău, potrivit Unimedia.info.

Candidatul PDM la alegeri, Marian Lupu, și-a anunțat la mijlocul acestei săptămâni retragerea din cursa prezidențială, spunând că o susține pe Maia Sandu, candidatul unic proeuropean al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) și Partidului Liberal Democrat (PLDM).

Maia Sandu a respins însă sprijinul liderului PDM, spunând că este vorba de un „măr otrăvit oferit de Plahotniuc”.

Vlad Plahotniuc este un controversat om de afaceri și prim-vicepreședinte al PDM, fiind considerat drept cel mai influent politician din Republica Moldova și artizanul actualei coaliții de guvernământ construite în jurul Partidului Democrat.

„Sper că mulți alți cetățeni au votat sau vor vota la fel ca mine, iar împreună cu viitorul președinte vom construi un viitor mai bun pentru țară. Ne vedem în turul doi — mai înțelepți, mai conștienți de fiecare vot și poate mai interesați de Moldova decât de teme false de campanie”, a mai scris Vladimir Plahotniuc pe pagina sa de Facebook.

Cetățenii Republicii Moldova votează duminică în primul tur al alegerilor prezidențiale, pe fondul unei nemulțumiri profunde față de clasa politică, inclusiv față de liderii proeuropeni care au condus țara în ultimii ani, și a lipsei de încredere într-un viitor mai bun, după scandalurile de corupție care au culminat cu furtul unui miliard de dolari din bănci.

Favoriții în sondaje sunt Igor Dodon, liderul prorus al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), și Maia Sandu, candidatul unic proeuropean al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) și Partidului Liberal Democrat (PLDM).