Consiliul Tineretului din România a atras atenția luni asupra faptului că prin Programul de internship al Guvernului, derulat începând cu anul 2013, s-a instituit o formă de „angajare” în care tinerii ce lucrează pentru diferite instituții nu beneficiază de vechime în muncă, asigurări de sănătate și șomaj pe perioada activității, fapt care contravine legislației muncii.
Într-un comunicat de presă, Consiliul Tineretului din România, Organizația de Tineret a Blocului Național Sindical, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și Consiliul Național al Elevilor subliniază că este necesară crearea unui cadru legal adecvat pentru astfel de programe, însă le cer partidelor politice și premierului Dacian Cioloș garanții că vor fi asigurate aceste drepturi stagiarilor, înainte de a susține și de a se implica în inițiative concrete de reglementare în acest sens.
„Programul de internship al Guvernului României se derulează începând cu anul 2013, iar în ultimii doi ani stagiarii au fost retribuiți sub forma unor burse, fără plata taxelor și contribuțiilor aferente și, implicit, fără recunoașterea vechimii în muncă și fără ca stagiarii să beneficieze de asigurări de sănătate și șomaj. Ca urmare a neregulilor constatate, Consiliul Tineretului din România a depus sesizări la Inspecția Muncii și la Curtea de Conturi a României și cere sancționarea instituțiilor implicate”, se precizează în comunicatul de presă.
Organizația arată că „stagiarii nu au semnat contracte de voluntariat sau de muncă, ci contracte „nenumite”, nespecifice și care nu pot fi aplicate unei relații de tipul celei dintre stagiari și Guvern”. „De asemenea, acestor stagii nu li se pot aplica prevederile aferente practicii pentru elevi și studenți, nefiind vorba de o practică prevăzută în programa școlară/ universitară”, susțin semnatarii comunicatului.
CTR, OTBNS, ANOSR și CNE menționează că a fost lansată o invitație de către Cancelaria prim-ministrului la consultări în vederea pregătirii unui document de poziție pe tema unei legi a stagiilor profesionale, însă vor participa și vor susține acest demers doar în măsura în care sunt asumate mai întâi o serie de principii clare de lucru.
„Organizațiile îi solicită premierului Dacian Cioloș să își asume public că stagiile profesionale vor fi plătite și că stagiarii vor beneficia de asigurare de sănătate, de șomaj și de recunoașterea vechimii în muncă acumulată prin aceste stagii”, se mai precizează în comunicat.
De asemenea, organizațiile atrag atenția că o lege a stagiilor profesionale va trebui să vizeze și persoane fără studii superioare și, de asemenea, să cuprindă reglementări clare atât pentru mediul privat, cât și pentru instituțiile publice.