Tarifele de acces la transportul pe cablu în Poiana Brașov se vor majora cu 3% în sezonul de iarnă 2016-2017, a hotărât Consiliul local Brașov în ședința de luni.
„Având în vedere că, în sezoanele de schi precedente, respectiv în anii 2011-2016, s-a realizat în bune condiții administrarea domeniului schiabil ca un tot unitar, asigurând astfel o liberă circulație a schiorilor și turiștilor în tot arealul prin utilizarea unui schi pass unic și a tarifelor unice, atât pe instalațiile proprii ale Municipiului Brașov cât și pe cele ale societății private care administrează celelalte instalații de transport pe cablu din stațiune, se impune aprobarea tarifelor unice și pentru sezonul de schi 2016-2017, având la baza buna colaborare a anilor precedenți dintre municipalitate și societatea privată de administrare din stațiune”, se arată în expunerea de motive și raportul de specialitate la proiectul de hotărâre al Consiliului local.
Municipalitatea deține din luna decembrie 2011, când a fost inaugurat noul domeniu schiabil, două instalații de transport pe cablu, alte opt instalații de transport pe cablu fiind administrate de societatea privată.
Potrivit noilor tarife, o urcare sau coborâre simplă cu telecabina va costa în acest sezon 20 de lei, respectiv 10 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani, o urcare și o coborâre cu telecabina vor avea tarif de 35 de lei și 17 lei pentru copii.
Cartelele cu puncte pentru telecabină, telegondolă, telescaun și teleschiuri vor costa între 30 de lei o cartelă cu șase puncte pentru adulți și 15 lei pentru copii, 550 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte, iar pentru copii 290 de lei. O cartelă cu 10 puncte va costa 40 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii, iar cea de 20 de puncte, 75 de lei pentru adulți și 40 de lei pentru copii.
În ceea ce privește abonamentele la transportul pe cablu acestea sunt pe ore și pe zile. De la ora 11,00, prețul unui abonament este de 110 lei pentru adulți și 65 de lei pentru copii, de la ora 13,00, 80 de lei pentru adulți și 35 de lei pentru copii, iar de la ora 14,00, 60 de lei pentru adulți și 35 de lei pentru copii. Toate cele trei tipuri de abonamente au o valabilitate de patru ore de la momentul cumpărării. De asemenea, există abonamente cu valabilitate de o zi, două zile, trei zile, patru zile, cinci zile, șase zile și 10 zile din sezon. Prețul este de 145 de lei pentru adulți și 80 de lei pentru copii la cele pentru o zi, și 1.000 de lei pentru adulți, respectiv 600 de lei pentru copii, abonamentele pentru 10 zile.
Tarifele la transportul pe cablu în Poiana Brașov nu au mai fost majorate în ultimele două sezoane. Costurile cu producerea zăpezii artificiale, exploatarea și întreținerea echipamentelor și a instalațiilor, o tendință de creștere a prețului la carburanți, menținerea la un nivel cât de cât stabil a cursului de schimb, indicele prețului de consum (indicele de inflație), precum și veniturile ce urmează a se realiza raportat la un număr estimat de turiști, au fost luate în calcul pentru stabilirea tarifelor.
În sezonul trecut peste 1,3 milioane de turiști au trecut pe la turnicheții mijloacelor de transport pe cablu din stațiune.