Impactul bugetar general pe amendamentele adoptate de Comisia de muncă și buget la Ordonanța 20/2016, care implică în medie majorări salariale de 15% în sănătate și educație, este estimat la 4 miliarde de lei față de ceea ce este acum în plată, a declarat, marți, deputatul PSD Rovana Plumb, fost ministru al Muncii.
Ea s-a declarat mirată de impactul bugetar avansat de guvern, argumentând că toate amendamentele au fost finalizate în cursul acestei dimineți în ceea ce privește modul de salarizare.
„Este calculul făcut de noi grosso modo (4 miliarde de lei — n.r.) pe amendamentele depuse la Ordonanța 20 pe sănătate și educație. Creșterile sunt raportate la ceea ce este în plată acum, nu știu de unde este impactul de 2,6 miliarde de lei pe care l-a spus dl ministru al Muncii din guvernul tehnocrat. (…) Practic, impactul pe 4 luni e de 349 de milioane de lei, pe brut ar trebui să fie până la sfârșitul anului de 835 de milioane. Deci, nu știu de unde a scos un impact de 2,6 miliarde. (…) În ceea ce privește impactul bugetar pe amendamentele care au fost depuse, ținând cont că sectorul de activitate din sănătate, personalul din acest sector de activitate va avea pe medie o creștere de 15%, începând cu 1 decembrie 2016, iar personalul din învățământ o creștere pe medie cu 15% de la 1 ianuarie 2017, aproximăm un impact bugetar față de ceea ce este în plată acum de aproximativ 4 miliarde de lei. 4 miliarde de lei înseamnă 0,5% din PIB și aș vrea să fac o clarificare”, a precizat Rovana Plumb la Palatul Parlamentului.
Fostul ministru al Muncii a arătat că nu s-ar mira dacă acest Guvern ar ataca la CCR noua formă a Ordonanței 20, „pentru că nu este prima oară când face o acțiune de genul acesta în detrimentul oamenilor”.
„Și mă refer aici la faptul că Legea dării în plată s-a dat înapoi, Legea privind conversia creditelor în franci este și ea atacată. Așteptăm să vedem ce se întâmplă cu Legea eliminării celor 102 taxe și, prin urmare, o asemenea atitudine cred că a demonstrat-o guvernul tehnocrat de-a lungul timpului. Așa că nu există alte așteptări”, a motivat Rovana Plumb.
Aceasta a amintit că luni și marți deputații din Comisiile de muncă și buget-finanțe au analizat, în lipsa celor de la PNL, amendamentele care au fost depuse la Ordonanța 20 „dată de guvernul tehnocrat, care în loc să aducă echitate în sistem, mai mult a încurcat și a adus mai multă inechitate și discriminare, mai ales că în ceea ce privește sistemul sanitar, o mare parte dintre cei care lucrează în acest domeniu nu au fost cuprinși în ordonanță”.
„Mă refer aici nu numai la personalul TESA, care asigură suportul desfășurării activității, dar mai ales în ceea ce privește asistenții sociali, la diferențele foarte mari făcute între cei care lucrează în unitățile clinice și neclinice și bineînțeles la medicii de care avem atâta nevoie. Așa că amendamentele care au fost depuse reglează toate aceste inechități. În mare, sigur că soluția este legea salarizării unitare, dar prin amendamentele pe care le-am depus în cadrul Comisiei de muncă la această Ordonanță 20 avem cât de cât asigurată posiblitatea perfectării și intrării în vigoare a legii salarizării unitare. Dacă guvernul Ponta, guvernul PSD a aplicat măsuri în 2015 de creștere a veniturilor, care au avut un impact de 3% în PIB, și o reducere a taxelor, care a avut un impact de 2% din PIB, iar anul acesta vedem că veniturile fiscale și inclusiv creșterea economică sunt pe trend ascendent, asta înseamnă că un impact de 0,5% din PIB nu poate constitui o problemă în ceea ce privește sustenabilitatea”, a susținut Plumb.
Întrebată de ce a fost făcută această creștere înainte de alegeri, Rovana Plumb a arătat că acum a venit Ordonanța 20 la Comisia de muncă în Parlament.
„Este responsabilitatea și datoria noastră ca, în momentul în care apare un act normativ care trebuie dezbătut în comisiile de specialitate, să facem acest lucru. (…) Legea salarizării unitare a fost finalizată la sfârșitul anului 2015. Nu a putut fi pusă în aplicare, deoarece guvernul tehnocrat nu a dorit acest lucru. Din discuțiile pe care le-am avut ieri cu dl ministru al Muncii din guvernul tehnocrat i-am explicat că, dacă ar fi adoptat legea salarizării unitare, negociată și discutată cu toți partenerii sociali și cu instituțiile financiare internaționale, nu se mai ajungea astăzi la aceste modificări făcute prin Ordonanța 20. Pentru că, practic, a existat o alocare de la buget pentru salarizare, or ea trebuia să fie folosită în aplicarea legii salarizării unitare în sectorul public. Nu s-a dorit acest lucru”, a adăugat deputatul PSD.
Rovana Plumb a criticat și absența parlamentarilor PNL de la discuții.
„PNL nu a fost prezent astăzi în Comisia de muncă iar ieri când au început dezbaterile pe fond au părăsit sala. Aceasta este atitudinea PNL care susține guvernul tehnocrat și aceasta va fi întotdeauna și de acum înainte atitudinea PNL atunci când se vorbește despre drepturile pe care trebuie să le aibă salariații”, a spus deputatul social-democrat.