Patru aspiranți la premiul Goncourt, cel mai râvnit trofeu literar al lumii francofone

 

Laureatul premiului Goncourt, cel mai râvnit trofeu literar al lumii francofone, va fi ales dintre patru autori, printre care două sunt femei. Premiul va fi anunțat, ca în fiecare an, la ora 13:00 (12:00 GMT) la restaurantul Drouant, unde se află reunit juriul Goncourt, la doi pași de Opéra Garnier din Paris, relatează AFP.

Temele celor patru opere aflate în cursă aparțin unui registru sumbru: infanticid pentru Leila Slimani, sinucidere pentru Catherine Cusset, canibalism pentru Régis Jauffret și genocid pentru Gaël Faye.

La marginea premiului Goncourt, juriul Renaudot, reunit tot la Drouant, își va decerna de asemenea premiul, care va încheia astfel sezonul de toamnă al marilor distincții literare.

Premiul Renaudot numără cinci finaliști: Adélaide de Clermont-Tonnerre, recent laureată cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, Régis Jauffret, Simon Liberati, Yasmina Reza și Leila Slimani. Ambele premii au două nume în comun, Leila Slimani și Régis Jauffret, însă juriul Goncourt are prioritate să aleagă.

La jocul pronosticurilor, obligatoriu hazardat, tânăra scriitoare franco-marocană Leila Slimani apare ca favorită pentru a-i succede laureatului de anul trecut Mathias Enard. Romanul ei, ‘Chanson douce’, o povestire atroce bine construită, relatează asasinarea a doi copii de către doica lor.

Cartea a devenit deja un succes de librărie. Al doilea roman al acestei scriitoare născută în Maroc acum 35 de ani, se citește cu sufletul la gură ca un thriller, dar poate fi citit și ca o prezentare implacabilă a raporturilor de dominație și a mizeriei sociale. Însă membrilor juriului le place să dejoace pariurile, în condițiile în care puține femei figurează în palmaresul premiului Goncourt. În ultimii 20 de ani nu au fost recompensate decât patru scriitoare.

Un alt roman aflat în cursă, ‘L’autre qu’on adorait’, al scriitoarei Catherine Cusset, este un omagiu adus de autoare prietenului său Thomas Bulot care s-a sinucis într-o zi de aprilie din 2008, la 39 de ani. Cartea, care nu este doar ficțiune, a divizat critica, însă autoarea în vârstă de 53 de ani are în spate o operă importantă care ar putea seduce juriul.

Régis Jauffret, care la 61 de ani este decanul de vârstă al aspiranților, face figură de outsider dar are și el la activ o operă importantă. Scris în stilul literar al secolului al XVIII-lea, de unde își trage seva dar și criticile, ‘Cannibales’, este un compendiu de scrisori dintre două femei machiavelice, care dezbat cum să scape de un bărbat, într-o manieră „delicios” de amorală.

Ultimul aspirant este debutantul Gaël Faye, 34 de ani, un rapper francez emergent, care a devenit o revelație literară cu romanul său ‘Petit pays’, despre copilăria sa petrecută în Burundi. Recompensarea lui cu premiul Goncourt ar putea încuraja tinerele talente, a declarat Catherine Fruchon-Toussaint, redactor literar al postului de radio RFI.

Premiul Goncourt este o mană cerească pentru edituri. O carte recompensată se vinde în medie în 345.000 exemplare, cum s-a văzut anul trecut cu ‘Boussole’ a lui Mathias Enard (Editions Actes Sud), un roman exigent despre relațiile dintre Orient și Occident, distins cu Premiul Goncourt 2015.