Breaking News

Peste 91.000 de elevi şi preşcolari din judeţul Iaşi vor primi mere la şcoală

Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a lansat procedura de licitaţie pentru achiziţia de fructe proaspete (mere) în şcoli. Conform modificarilor legislative din cadrul OUG 24/2010 şi publicate în Monitorul Oficial în data de 12 octombrie, începând cu anul şcolar 2016-2017 vor beneficia de prevederile ordonanţei şi preşcolarii din grădiniţele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate cu program normal de patru ore. „Licitaţia va fi derulată prin intermediul SEAP. Livrarea produselor va fi făcută începând cu anul 2017, iar frecvenţa de distribuţie va fi de 1 măr/zi/şcolar sau preşcolar”, se precizează într-un comunicat de presă al CJ Iaşi. La nivelul judeţului Iaşi, numărul total de beneficiari ai programului este de 91.673 de elevi şi preşcolari. (E.M.)