„Revoluţie” în domeniul cadastrului din România: Fiecare arteră va avea un cod numeric al adresei

În Sala „Magnum” a Hotelului Internaţional din Iaşi a avut loc vineri, 4 noiembrie, deschiderea oficială a celei de-a IV-a ediţii a Simpozionului Internațional GEOMAT 2016. La eveniment au fost prezenţi, alături de oficialităţile locale (primarul Mihai Chirica şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa), Mihai Busuioc, secretar general în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Radu Codruț Ștefănescu, directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară şi președintele Consiliului INIS România, prof. univ. dr. ing. Liviu Goraş, prorector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, prof. univ. dr. ing. Cornel Păunescu, preşedintele Uniunii Geodezilor din România, Chryssy Potsiou, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Geodezilor (FIG), Enrico Rispoli, preşedintele Comisiei 3 FIG – Managementul Informaţiei Spaţiale, Nikolaos Zacharias, preşedintele Grupului European al Geodezilor (EGoS), Vasile Chiriac, secretarul general al Consiliul European al Geodezilor (CLGE), precum şi reprezentanţi ai patronatului de cadastru geodezie şi cartografie şi ai oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară din întreaga ţară. În cuvântul său, adresat participanţilor, Mihai Busuioc, secretarul general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a dat citirii prevederile Hotărârii de Guvern privind înfiinţarea Registrului Naţional Electronic al Nomenclaturii Stradale. „Acest registru îşi propune ca fiecare arteră din România să aibă un cod numeric al adresei, la fel cum are şi o persoană, pentru a putea permite interoperabilitatea şi schimbul de date între registrele naţionale importante, cum ar fi cel de evidenţă a populaţiei, de impozite şi taxe, cel cadastral, al comerţului, pentru intervenţii în situaţii de urgenţă şi altele. Acest demers va conduce la simplificarea şi reducerea timpilor de intervenţie şi nu va mai crea blocaje între aceste registre. Fiecare adresă va avea un cod numeric, iar când o stradă îşi va schimba denumirea, toate aceste registre vor consuma această resursă. Registrul va fi administrat de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară împreună cu autorităţile publice locale”, a menţionat Mihai Busuioc, care a adăugat că, în prezent, specialiştii din cadrul Guvernului lucrează la realizarea acest portal unic. La rândul său, prof. univ. dr. ing. Cornel Păunescu, preşedintele Uniunii Geodezilor din România,, a subliniat rolul pe care organizarea acestui simpozion îl are în rândul specialiştilor geodezi din ţară şi de peste hotare, la Iaşi fiind prezenţi cu acest prilej peste 250 de invitaţi din 13 ţări, printre care doamna Chryssy Potsiou, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Geodezilor, şi domnul Enrico Rispoli, preşedintele Comisiei 3 din cadrul Federaţiei – Managementul Informaţiei Spaţiale. Doamna Chryssy Potsiou, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Geodezilor (FIG), a explicat provocările aşteptate de către geodezi în perioada următoare. „Sunt onorată să reprezint Federaţia Internaţională a Geodezilor la acest eveniment. Apreciem ce se întâmplă aici şi credem că va deveni o mare realizare pentru profesie, România fiind foarte bine reprezentată la nivelul Federaţiei. La nivel internaţional colaborăm cu Organizaţia Naţiunilor Unite şi Banca Mondială în ceea ce priveşte informaţia geospaţială. Încercăm să oferim acces cât mai bun oamenilor la serviciile furnizate de specialiştii din cadastru şi acces la fonduri pentru îmbunătăţirea economiei, a calităţii vieţii şi a mediului înconjurător. România are o mare experienţă în domeniu, de peste două secole. Acest lucru dă României posibilitatea să înţeleagă că lumea se transformă, la fel şi tehnologiile şi politicile. Toţi trebuie să ne îmbunătăţim atât curricula, cât şi specialiştii, atât în domeniul tehnic, cât şi în cel cadastrului ca pregătire universitară, pentru a crea specialişti care să poată face faţă provocărilor de la nivel internaţional. Ne dorim oameni bine pregătiţi, care să poată avea limbaj comun cu specialiştii din economie sau alte specializări pentru a putea participa activ şi îmbunătăţi lupta împotriva sărăciei globale şi inegalităţilor sociale”, a afirmat Chryssy Potsiou. Simpozionul internaţional GEOMAT 2016, care se desfăşoară în perioada 3-6 noiembrie, la Iaşi, este organizat de către Uniunea Geodezilor din România şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași. (E.M.)