Ministerul Muncii va veni, în maximum două săptămâni, cu un nou pachet legislativ pe partea de asistență socială, iar inspecția socială va fi reașezată din temelii, a anunțat duminică, la Digi 24, ministrul de resort, Dragoș Pîslaru.
„Inspecția socială va fi reașezată din temelii. (…) Cu acest pachet legislativ vom veni în una, maxim două săptămâni. Va fi o Ordonanță și o Hotărâre de Guvern”, a spus Dragoș Pîslaru.
Potrivit acestuia, în 2015, Banca Mondială, în baza unui contract de împrumut cu Guvernul României, a lucrat cu Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială pentru a reduce fraudele din sistem, din cel al ajutorului de șomaj, al beneficiilor sociale.
„Ce a scos în evidență, făcând un inventar la aproape 2.000 și ceva de primării, că într-un caz aveam cam 20% fraude din zona de investigație, într-un alt caz aveam undeva peste 11%, ceea ce reprezintă niște sume exorbitante. Eu când am auzit, în urmă cu câteva luni, am întrebat de ce nu s-a reacționat și răspunsul a fost: mai bine se țin sub preș, pentru că sunt lucruri care deranjează”, a explicat Pîslaru.
Acesta a precizat că a comandat o nouă anchetă, vizând mai ales persoanele cu dizabilități, pentru a vedea cât de gravă este situația și rezultatele din 2015 i-au fost reconfirmate, un procent „semnificativ” de certificate fiind date fraudulos.
„Această fotografie este relevantă pentru a explica reacția mea legată de trântori și de leneși. În această țară, în condițiile în care avem și așa puțini bani să îi dăm oamenilor care au nevoie cu adevărat, persoane cu dizabilități, sărăcie extremă, persoane care nu au cum să își trăiască viața altfel, în această țară, pentru că se poate, pentru că nu există minime măsuri, în acest moment dacă se descoperă că o persoană a avut un beneficiu fraudulos nici măcar nu poate fi amendată. Sunt niște lucruri care sunt complet în neregulă și m-am referit la faptul că nu este firesc să avem profitori”, a spus ministrul Muncii.
El a adăugat că, într-o săptămână, aceste lucruri vor începe să se schimbe, datorită unui alt mecanism de control al acestor activități.
„Nu voi face cu siguranță să pun toate persoanele care sunt în situația de vulnerabilitate să vină la ghișeu să îi controleze cineva. Nu vreau să înțeleagă nimeni că am înnebunit cu toții, că pentru 20% unde există suspiciune, toată lumea să vină …Există o metodologie de risc pe care am dezvoltat-o în ultima perioadă, care ne-a dat niște evidențe legate de cine, ce, cum și unde sunt sunt zonele de risc. Zone sau tipologii pe care le vom avea în vedere”, a menționat Pîslaru, adăugând că, în prezent, problema este că anchetele sociale sunt făcute pe bază de documente, fără anchete sociale „serioase”, în teren.
În opinia acestuia, în sistem există o fraudă „la care niciun guvern anterior nu a reacționat și a ținut-o sub preș pentru că asta înseamnă că schimbi masa electorală de manevră într-o masă la care trebuie să faci servicii active. Sistemul a fost fraudat pentru că se poate”.