Breaking News

CNS Cartel Alfa solicită premierului să convoace de urgență Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social

Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa solicită premierului Dacian Cioloș, printr-o scrisoare deschisă, să convoace de urgență Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, pentru urgentarea stabilirii nivelului salariului minim brut pe economie garantat în plată pentru anul 2017.

CNS Cartel Alfa precizează că a solicitat acest lucru în repetate rânduri și a atenționat că este urgent, astfel încât operatorii economici să fie în măsură să își fundamenteze bugetele pentru anul viitor, în special cei din companiile multinaționale, care trebuie să aprobe bugetele într-o structură de decizie complexă.

„Este responsabilitatea Guvernului de a crea condiții de creștere economică, precum și un cadru legislativ care să favorizeze stabilitatea și predictibilitatea pe piața forței de muncă, iar stabilirea nivelului salariului minim este una dintre aceste obligații. Deși mecanismul de stabilire a nivelului salariului minim există, se dorește introducerea, în pripă, de alte mecanisme care să justifice tendința avută și în 2015 de Guvern și să nu își asume răspunderea conform prevederilor legale în vigoare”, arată documentul citat.

De asemenea, în scrisoare se menționează faptul că mesajul pe care Ministrul Muncii îl transmite public în ultima vreme este acela de a îngheța nivelul salariului minim.

„Nu putem accepta culpabilizarea întregii mase de salariați pentru incapacitatea Guvernului de a gestiona politica salarizării unitare în sistemul bugetar. Toate datele arată că lipsa unor politici echilibrate și coerente de distribuire a rezultatelor muncii (în planul politicii fiscale, în planul încheierii și negocierii contractelor colective și al politicii privind salariul minim) face ca astăzi să avem o polarizare accentuată a societății, cu o proporție enormă de salariați aflați în risc de sărăcie. Inechitatea socială și sărăcia nu sunt factori de progres, ci dimpotrivă, surse de instabilitate și o frână în dezvoltare. Având în vedere aceste aspecte, Comitetul Confederal al CNS „Cartel ALFA” solicită Guvernului să nu mai întârzie în adoptarea măsurii de stabilire a salariului minim pentru anul viitor”, se mai spune în scrisoarea deschisă.