Plățile cu cardul au crescut cu 59% în magazinele online românești, până la peste 434,2 milioane de euro

Valoarea plăților online prin card în sistemul 3D Secure la magazinele online românești a înregistrat o creștere de 59% în primele trei trimestre ale anului 2016, comparativ cu aceeași perioada a anului trecut, iar la sfârșitul lunii septembrie 2016 se procesaseră plați online în valoare de peste 434,2 milioane de euro, fața de 273,2 milioane de euro procesate în primele 9 luni ale anului 2015, conform unui studiu remis AGERPRES.

Numărul de tranzacții online prin card a crescut semnificativ în intervalul ianuarie-septembrie 2016, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Dacă în 2015 se înregistrau, în medie, circa 800.000 de tranzacții lunar, numărul a crescut la aproximativ 1,1 milioane de tranzacții pe lună în primele trei trimestre ale anului 2016, conform datelor furnizate de RomCard, în premieră pentru GPeC. Din punct de vedere al comportamentului de consum, în luna martie a fiecărui an s-au înregistrat cele mai multe tranzacții și cel mai mare volum din primele 9 luni ale anului, atât în 2015, cât și în 2016.

În martie anul trecut românii au făcut peste 850.000 de tranzacții online cu cardul, în valoare de peste 35 de milioane de euro. Trend-ul s-a menținut și în 2016, luna martie fiind cea mai importantă din primele trei trimestre ale anului în curs, când s-au înregistrat peste 1,1 milioane de tranzacții în valoare de peste 54 de milioane euro.

O altă statistică arată că în luna august 2016, numărul de tranzacții nu a înregistrat niciun recul, așa cum s-a întâmplat în august 2015. Chiar și în plină perioadă de concedii, românii au continuat să tranzacționeze online prin card exact ca într-o lună obișnuită, numărul de tranzacții depășind 1,1 milioane, iar valoarea acestora depășind 47 de milioane euro.

Anul 2016 se va încheia, conform estimărilor GPeC, cu un bilanț de circa 585 milioane de euro procesate online prin card în sistemul 3D Secure la RomCard, la care se adaugă volumul procesat de Netopia mobilPay.