Breaking News

Procurorii studiază la Senat documente pentru ancheta din dosarul Revoluției

Procurori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) studiază, luni, la Senat, documente pentru ancheta pe care o desfășoară în dosarul Revoluției din decembrie 1989.

„Săptămâna trecută, procurorul-șef și cu unul dintre adjuncți au venit la Parlament, au solicitat să vadă documentația pe care o solicită și locul unde pot să o studieze. Am discutat cu secretarul general al Senatului și cred că au și început lucrul pe dosarul Revoluției. Am pus la dispoziția Parchetului toată documentația, care este extrem de mare, cu privire la dosarul Revoluției. (…) Mare parte din ea are un regim special, documente cu caracter secret, și atunci nu le-am putut preda așa cum s-a solicitat inițial. Parchetul, dacă am înțeles bine, a decis să vină cu cei care fac urmărire penală să studieze și unde este nevoie să solicite procedura de desecretizare”, a afirmat, luni, vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru, după ședința Biroului permanent.

El a precizat că dosarul Revoluției se află la Parchet, procurorii studiind la Senat documentele existente în dosarul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989.

„Pentru solicitarea privind studiul documentelor existente în dosarul Comisiei de anchetă, Biroul permanent, constatând că majoritatea documentelor au caracter secret, a comunicat Parchetului acest lucru și a hotărât să pună la dispoziție Parchetului în totalitate documentația respectivă la sediul Senatului. În condițiile în care parte dintre aceste documente vor fi considerate probe utile, pertinente cauzei, Parchetul va solicita instituțiilor abilitate desecretizarea documentelor respective și automat preluarea lor”, a adăugat Chelaru.

Vicepreședintele Senatului a menționat că procurorul poate studia documentația pentru că deține certificat de acces la astfel de informații.

Pe 5 septembrie, Biroul permanent al Senatului a decis să pună la dispoziția Parchetului Militar raportul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, în vederea soluționării dosarului Revoluției.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), Secția Parchetelor Militare, a solicitat Senatului să îi fie pus la dispoziție, spre consultare, raportul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, în vederea soluționării „temeinice și legale” a dosarului Revoluției nr. 11/P/2014.

„Prin ordonanța nr. 692/C2/2016 din data de 5 aprilie 2016, prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ a dispus (…) infirmarea ordonanței nr. 11/P/2014 din 14 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ — Secția Parchetelor Militare și redeschiderea urmăririi penale în cauză. Dispoziția de redeschidere a urmăririi penale a fost supusă, potrivit Codului de procedură penală, confirmării judecătorului de Cameră preliminară din cadrul ÎCCJ. Prin încheierea nr. 469 din 13 iunie 2016, emisă în dosarul nr. 1483/1/2016, ÎCCJ Secția Penală a dispus confirmarea redeschiderii urmăririi penale în dosarul nr. 11/P/2014”, se arată în solicitarea PÎCCJ.