Varujan Pambuccian: România are două probleme majore – individualismul acerb și pasivitatea

România are două probleme majore – individualismul acerb și pasivitatea, ce vor continua să ne sugrume lent, a declarat, marți, într-o dezbatere de specialitate, deputatul Varujan Pambuccian, membru în Comisia pentru Tehnologia Informațiilor și Comunicațiilor din Camera Deputaților.

„De foarte multe ori, de 15 ani încoace, am spus că se pot face lucruri cu puțini bani. Niciodată nu se va întâmpla să facem lucruri, pentru că fiecare vrea să facă el toate lucrurile, să nu dea acces nimănui la aplicația lui etc. Lucrurile astea se întâmplă așa pentru că noi, Parlamentul, suntem de vină, deoarece acestea nu se pot rezolva decât prin lege. Altfel, lucrurile se pot rezolva haotic, pe termen scurt. Noi avem două probleme majore în România: individualismul acerb și pasivitatea, ce ne vor sugruma, în continuare, lent”, a afirmat Pambuccian.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică — ICI București și Asociația pentru Dezvoltarea Societății Informaționale (ADSI) organizează, marți, dezbaterea având ca temă birocrația prin e-Guvernare și utilizarea conexiunilor broadband, a tehnologiilor identității și semnăturii electronice gratuite pentru publicul larg.

Conferința, intitulată „Eliminarea Birocrației prin e-Guvernare și Inovare în Avantajul Cetățenilor — Utilizarea conexiunilor broadband și tehnologiilor identității și semnăturii electronice gratuite pentru toți cetățenii’, va beneficia de participarea unor experți internaționali, precum și a reprezentanților administrației publice.