Preşedintele României, Klaus Iohannis, a adresat miercuri o scrisoare de felicitare preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, în care a arătat că SUA poate conta pe sprijinul ferm al României în promovarea democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept.
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a adresat o scrisoare de felicitare Preşedintelui ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Cu acest prilej, şeful statului român a evidenţiat relaţia solidă dintre România şi Statele Unite ale Americii, prin Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, element cheie în dezvoltarea profilului strategic al ţării noastre, în calitate de membru NATO şi UE. Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat angajamentul ferm al României de a aprofunda cooperarea bilaterală în domeniul securităţii şi de a continua să acţioneze, în calitate de aliat şi partener strategic de încredere al SUA, conştient de toate implicaţiile care decurg din această postură”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, remis MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, preşedintele României a mai transmis, în mesajul său, şi că „dimensiunea de securitate a Parteneriatului Strategic cu SUA, caracterizată de o cooperare continuă şi aprofundată, a înregistrat numeroase succese şi a permis României să acţioneze astăzi ca furnizor de securitate în regiune, în Europa şi nu numai. România este pe deplin conştientă de responsabilităţile care provin din calitatea de aliat şi partener strategic al SUA”.
Mesajul lui Iohannis mai arată că „România înţelege pe deplin să contribuie la eforturile comune menite să promoveze stabilitatea şi securitatea în regiune şi la nivel global” şi subliniază că „România este pregătită şi capabilă să aprofundeze cooperarea bilaterală în domeniul securităţii”.
„Preşedintele Klaus Iohannis a accentuat şi importanţa dezvoltării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic cu SUA, care oferă numeroase oportunităţi de a aduce mai multă prosperitate, în beneficiul ambelor naţiuni. Şeful statului a exprimat întreaga disponibilitate de a conlucra cu noul preşedinte american în promovarea obiectivelor comune şi a unei relaţii transatlantice puternice şi dinamice, arătând că SUA poate conta pe sprijinul ferm al României în promovarea democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept”, se mai arată în mesajul de la Cotroceni.
Candidatul republican, Donald Trump, a câştigat scrutinul prezidenţial din Statele Unite, depăşind pragul de 270 de electori federali, conform proiecţiilor realizate de agenţia de ştiri Associated Press.