România și Bulgaria vor semna un acord de cooperare privind accesul pacienților la medicamente

 

Guvernul a aprobat miercuri, printr-un Memorandum, negocierea și semnarea unui acord de cooperare cu Bulgaria, care vizează asigurarea accesului pacienților la medicamente.

Potrivit unui comunicat al Executivului transmis AGERPRES, prin acest acord, „pacienții din ambele țări vor putea beneficia rapid de medicamentele care lipsesc, din diferite motive, dintr-o țară, dar se găsesc în cealaltă”.

„România și Bulgaria pot conveni astfel asupra unor soluții comune pentru a depăși lipsa unor medicamente când se constată o astfel de situație. De asemenea, ca semnatare ale Acordului de cooperare pentru asigurarea accesului la medicamente, România și Bulgaria vor putea încheia acorduri comune cu producătorii în vederea obținerii unor reduceri de preț, vor agrea lista de medicamente cărora li se aplică procedura, precum și o poziție comună cu privire la prețul confidențial sau, după caz, reducerile de preț care vor fi cerute pentru medicamentele respective”, se precizează în comunicatul citat.

Procedura privind acordurile comune încheiate cu producătorii de medicamente ar urma să fie aplicată pentru acele tratamente care nu sunt rambursate din fondurile publice în niciuna dintre țările semnatare ale acordului, pentru medicamentele cu denumiri comune internaționale noi și pentru cele utilizate în tratarea bolilor foarte rare.

„Pacienții vor putea beneficia mai rapid de medicamentele cele mai noi și eficiente pentru diagnosticul lor și, pe de altă parte, vor fi asigurate economii în bugetele celor două țări”, informează Guvernul.

Deciziile privind implementarea Acordului vor fi luate, prin consens, de către Comitetul de Coordonare pentru Acțiuni Comune, ce urmează să fie creat în acest scop, iar prima ședință a acestui for va avea loc în România, în termen de o lună de la intrarea lui în vigoare.

Potrivit Executivului, și alte guverne din spațiul european se pot alătura ulterior acestui proiect de cooperare voluntară inițiat de România și Bulgaria.

România și Bulgaria au prezentat acest proiect la întâlnirea de lucru a miniștrilor Sănătății din Europa Centrală și de Est cu privire la provocările crescânde din domeniul politicii medicamentului, care a avut loc în iunie, la Sofia.

La încheierea reuniunii, țările participante — România, Bulgaria, Croația, Estonia, Letonia, Macedonia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria — au semnat o declarație de intenție comună. Polonia a participat la reuniune ca observator.