Proiect Ministerul Sănătății: 500 de posturi noi pentru serviciile de ambulanță, 200 pentru medicii rezidenți

 

Ministerul Sănătății dorește suplimentarea cu 700 a numărului maxim de posturi pentru unitățile finanțate integral de la bugetul de stat, dintre care 500 pentru serviciile de ambulanță și 200 pentru medicii rezidenți, prevede un proiect de modificare a Hotărârii Guvernului nr.144/2010 privind organizarea și funcționarea MS.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, postată pe site-ul MS, ca urmare a analizei efectuate de Comisia interministerială pentru suport tehnic a rezultat că, pentru unele servicii de ambulanță numărul de posturi alocat categoriilor de medici, asistenți medicali și ambulanțieri raportat la numărul populației este mai mic de 90% față de media națională.

„În vederea ajungerii la media națională de 90% este necesară suplimentarea numărului maxim de posturi alocat pentru serviciile de ambulanță cu un număr de 500 posturi. Suplimentarea numărului de posturi este determinată și de necesitatea constituirii echipajelor în vederea respectării timpului de răspuns la solicitări atât la sediul central cât și la substațiile de ambulanță. Influența financiară determinată de creșterea cu 500 de posturi a numărului de posturi finanțat integral de la bugetul de stat este în suma lunară de 2158 mii lei, fără cote și de 2645,7 mii lei inclusiv cote. Urmare acestui fapt este necesar a se suplimenta numărul maxim de posturi pentru unitățile aflate în subordinea Ministerului Sănătății finanțate integral de la bugetul de stat cu un număr de 700 posturi”, se menționează în documentul citat.

Sursa citată arată că se prevede suplimentarea numărului maxim de posturi pentru unitățile finanțate integral de la bugetul de stat, cu un număr de 700.

„Astfel, numărul maxim de posturi la unitățile finanțate integral de la bugetul de stat va fi de 18196, din care pentru medici rezidenți 200 posturi. Impactul financiar determinat de majorarea numărului maxim de posturi pentru unitățile finanțate integral de la bugetul de stat, pentru ambulanțe și pentru medicii rezidenți, este de 2659,6 mii lei lunar, fără cote și de 3260,7 mii lei lunar inclusiv cote”, se precizează în document.

Totodată, în nota de fundamentare a proiectului este menționată și mărirea numărului de posturi pentru Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București (SNSPMPDSB).

„De asemenea, prin acest proiect, se urmărește eficientizarea modului de funcționare al SNSPMPDSB. Prin hotărârea de Guvern de înființare, organizare și funcționare a Școlii Naționale de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București, instituția are aprobat un număr de 108 posturi. Numărul de posturi a fost diminuat ca urmare a aplicării OUG nr.77/2013. Întrucât OUG nr.77/2013 prin Legea de aprobare a fost declarată neconstituțională, propunem pentru SNSPMPDSB
revenirea la numărul de posturi avut anterior, aprobat prin Hotărâre de Guvern nr.1421/2009, respectiv, 108 posturi”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului MS.