Un prim bebeluș a murit de microcefalie provocată de virusul Zika în Argentina, în provincia Tucuman (nord-vest), au informat autoritățile medicale argentiniene.
Bebelușul a murit la zece zile de la naștere, a declarat sâmbătă directorul național al serviciului de epidemiologie, Jorge San Juan, agenției de presă naționale Telam, citată de AFP.
„Nou născutul făcea parte din cele patru cazuri ținute sub observație, după ce în provincia Tucumam au fost detectate 24 de cazuri de Zika, dintre care unele sunt femei însărcinate”, a precizat sursa.
Brazilia, țara cea mai afectată de virusul Zika, a înregistrat în total 1,5 milioane de cazuri.
Un număr de 2.079 de bebeluși s-au născut cu malformații cerebrale. Alte 3.077 de cazuri sunt ținute sub observație și s-au înregistrat 50 de decese de nou-născuți.