OSCAR 2017 Număr record de înscrieri pentru secțiunea filme de animație

 

Douăzeci și șapte de filme de animație au fost înscrise în competiția pentru Oscar, un record în acest sens, dintre acestea urmând să fie selectate nominalizările categoriei, se arată într-un comunicat al Academiei americane de film citat de portalul The Hollywood Reporter.

Toate marile studiouri sunt implicate în prezent în realizarea filmelor de animație, fiind înscrise multe producții de succes ale acestui n printre care: Finding Dory produs de Pixar, companie de producție a Disney; Zootopia și Moana — filme ale Disney Animation; Kung Fu Panda 3 și Trolls ale DreamWorks Animation; The Angry Birds Movie al Sony Pictures.

 

The Red Turtle al Sony Pictures Classics, de asemenea înscris în competiție, a câștigat anul acesta premiul special al juriului în cadrul secțiunii paralele Un Certain Regard la Festivalul de film de la Cannes.

Producția elvețiană My Life as a Zucchini participă și la categoria cel mai bun film străin la Oscar, fiind propunerea Elveției pentru prestigioasa statuetă.

Rețeaua Netflix participă în această competiție cu versiunea animată a peliculei The Little Prince.

Potrivit Academiei americane de film, doar cinci pelicule vor fi nominalizate pentru această secțiune, nominalizările urmând a fi anunțate la 24 ianuarie.

Iată lista completă a filmelor de animație înscrise pentru această categorie: The Angry Birds Movie; April and the Extraordinary World; Bilal; Finding Dory; Ice Age: Collision Course; Kingsglaive Final Fantasy XV; Kubo and the Two Strings; Kung Fu Panda 3; The Little Prince; Long Way North; Miss Hokusai; Moana; Monkey King: Hero Is Back; Mune; Mustafa & the Magician; My Life as a Zucchini; Phantom Boy; The Red Turtle; Sausage Party; The Secret Life of Pets; Sing; Snowtime!; Storks; Trolls; 25 April;
Your Name; Zootopia.